Spitalul Orășenesc Turceni s-a alăturat proiectului implementat de Institutul Oncologic ,,Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, în cadrul Programului ,,Provocări în sănătatea publică la nivel European”.,,Cu alte cuvinte, femeile din grupa de vârstă 25-64 ani pot efectua testul de prevenire a cancerului de col uterin în mod gratuit. Prelevarea se face de către personalul medical specializat din Secția Obstetrică-Ginecologie sau de către fiecare femeie în intimitatea propriei locuințe, cu ajutorul testelor puse la dispoziție de către spital. Screeningul reprezintă o testare menită să depisteze infecția cu HPV (virusul Papiloma Uman) care cauzează cancerul de col uterin. Doar prin vaccinarea fetelor înainte de debutul activității sexuale și participarea femeilor adulte la programe de screening, cancerul de col uterin poate fi prevenit. Pentru informații și programări apelați 0253.335.035, luni-joi între orele 7.00-15.00 și vineri între orele 7.00-13.00 sau 0762.936.300 Eremia Cristina”, a anunțat Dragoș Hațegan, managerul Spitalului Orășenesc Turceni.
I.M.