Test Covid pentru un copil de doi ani și jumătate ajuns la Spitalul Bumbești Jiu! Părinții au refuzat prelevarea de probe

4754

Părinții unui copil de doi ani și jumătate, ajuns, luni, la Spitalul Bumbești Jiu, deshidratat și cu stări de vomă, au refuzat testarea Covid-19 impusă minorului de personalul medical. Aparținătorii au considerat absurdă testarea, cu atât mai mult cu cât minorul a primit doar o perfuzie și nu a rămas internat în spital. Tatăl copilului a sesizat Avocatul Poporului.

Părinții copilului din Turcinești au considerat că testarea rapidă a copilului lor nu se impune în situația de fapt, motiv pentru care au refuzat prelevarea de probe. Copilul a fost consultat de un pediatru, care a decis că minorul era deshidratat din cauza stărilor vomitive repetate, dar cu toate acestea au recomandat spitalizarea. Aparținătorii s-au opus atât internării, copilul fiind pus pe o perfuzie, cât și testării pentru coronavirus, după ce li s-a spus că peste 90% dintre teste ies pozitive. Unul dintre părinți a sesizat în scris Avocatul Poporului considerând că în cauză se săvârșea un abuz. Într-un final, personalul medical a dat înapoi și au lăsat micul pacient și mama acestuia să părăsească unitatea medicală fără testul rapid. Tatăl copilului spune că testarea pacienților este o practică care nu se impune pacienților care vin la un consult medical și nu rămân internați, lucru pe care l-am susținut și în sesizarea făcută Avocatului Poporului.Din această lună, pe o reglementare internă toți pacienții care rămân internați la SJU Târgu-Jiu sunt testați pentru coronavirus. Acest lucru nu a împiedicat îmbolnăvirea a doi medici cunoscuți de la unitatea spitalicească din municipiu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here