Teodor Dădălău, la ceas aniversar

380

TDPe domnul acesta, ascuns deocamdată în spatele creaţiilor sale, l-am cunoscut în urmă cu 20 de ani. La noul Inspectorat pentru cultură, încercam să cuprind în Agenda judeţului mai toate genurile de manifestări care să confere Gorjului adevărata identitate spirituală, total diferită de cea dinainte de 1989.

Unul dintre proiectele avansate atunci a fost un Festival de film documentar. Ca argument aveam experienţa în domeniu a celor două Cinecluburi performante în acea perioadă: ,,Ares” al Casei municipale de cultură Tg-Jiu – iniţiat şi condus de Vasi Pleşa şi ,,Constantin Brâncuşi” – rod al strădaniilor lui Dumitru Călugăru.

Într-una din zile, aflându-mă la Centrul Judeţean al Creaţiei, am fost abordat de un tânăr care, după ce s-a recomandat ca fiind angajat al respectivei instituţii, mi-a expus proiectul unui Salon naţional de imagini-document care să aibă două secţiuni: film documentar şi fotografie. Ideea venea mănuşă pe ceea ce îmi imaginasem eu, aşa că am bătut palma, i-am propus ca generic al evenimentului sintagma GORJFEST, am introdus manifestarea în Agendă şi, în toamnă, GORJFEST-ul debuta la nivel naţional cu 42 de participanţi – creatori de fim documentar şi fotografie.

A început atunci o prietenie care durează încă şi care mă bucură şi onorează în fiecare zi.

Nu contest faptul că e destul de greu să fii prietenul lui. Şi asta din mai multe motive, pe care tot încerc să le desluşesc de vreo două decenii şi pe care mă încumet să le notez în cele ce urmează:

– are o ştiinţă absolută în a-şi face prieteni; după cum are o ştiinţă absolută în a-şi face duşmani. Nu de puţine ori, ultimii sunt mai numeroşi decât primii;

– are opinii ferme în privinţa oamenilor din jur, nu întotdeauna exacte, dar întotdeauna susţinute până-n pânzele albe. Asta i-a adus deseori deservicii în plan personal, plan pe care, de altfel, nu-l prea bagă în seamă;

– se află mereu în război cu timpul şi spaţiul pe care vrea să le convingă să se supună propriului lui ritm: ziua să aibă, dacă se poate, mai mult de 24 de ore, ba chiar să fie numai zi, nopţile nefiindu-i obligatoriu prietene; distanţele – că e vorba de Bucureşti, Milano, Paris, Madrid, Mătăsari, Craiova, Timişoara, Crasna ş.a.m.d. – sunt doar nişte biete repere la care ajungi mai repede făcând autostopul, decât folosind mijloacele clasice de transport;

– este de o mare rigoare profesională, dragostea lui pentru fotografia artistică făcându-l cunoscut în ţară şi peste hotare; mai mult, în concepţia noastră, la această oră, T.D. este unul dintre marii artişti fotografi ai ţării, afirmaţie sprijinită şi de premiile obţinute la mari Saloane de gen din Spania, Franţa sau Italia; uneori, i-aş dori aceeaşi rigoare şi în viaţa personală;

– nu are astâmpăr nicio clipă, obicei care, la un moment dat, poate deveni obositor pentru cei obişnuiţi cu lenevia; de aici, o vitalitate extremă, o energie debordantă, dincolo de limitele general admise. Din păcate, neastâmpărul ăsta îl trădează din când în când, făcându-l să acuze probleme de sănătate din pricina epuizării; atunci e blând şi cuminte, ceea ce miră pe toată lumea, inclusiv pe el;

– şi-a făcut credinţă de viaţă din a se dărui fără rezerve unui proiect, unei prietenii, unui ideal; din cauza asta se aşteaptă să i se răspundă cu aceeaşi monedă atunci când are şi el nevoie – rar, e adevărat – să simtă pe cineva alături; unii pricep, alţii nu, şi nepriceperea asta îl doare cel mai tare;

– atributele personalităţii pe care şi-a construit-o singur şi pe care le respectă cu sfinţenie sunt: implicare, asumare, responsabilitate;

– este maestru în a construi şi consolida un sistem relaţional funcţional, sistem pe care, spre cinstea lui, îl foloseşte în a promova proiecte de responsabilitate socială sau culturală majoră;

– este un mare colecţionar, investind în tot ceea ce este frumos: tablouri, cărţi rare, obiecte de valoare, călătorii, femei etc.;

– a fost şi rămâne unul dintre ,,frumoşii nebuni ai acestui oraş.”

Concluzionând, domnul cu pricina – care, din 2005, mi-a devenit şi coleg la Centrul pentru Conservare – încă este pentru mine o enigmă, după cum rămâne o enigmă faptul că astăzi, 20 aprilie, împlineşte 55 de ani. După cum acţionează şi reacţionează – ca acum 20 de ani -, vârsta respectivă îmi pare a fi primul fals în acte publice pozitiv.

La Mulţi Ani, Doru Dădălău!

Cu prietenie, Ion Cepoi

 

 

4 COMENTARII

  1. ”victima” asta de mai inainte ori e Stolojanca lu Aurel de la Sadu ori fotografa lu peste, nora lu Luca de la drumuri, carora nenea le-a tras-o si le-a lasat altora. Barem fotografa i-a golit apartamentul inainte s-o dea afara!

    • sunt Marina din Petrosani, cea cu copilul ce avea nevoie de o valva la inima si care i-am dat toate actele domnului Dadalau . Mi-a promis un ajutor de la Condescu. Am aflat: l-a mincat el cu Maria secretara delaCondescu pecare o santaja sa-i obtina banii. L-am blestemat: copilul meu traieste, a avut loc o insanatosire miraculoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here