Tenismenii juniori din toată lumea se întrec la Târgu-Jiu

1173

Florin Mergea Tennis Academy Cup este turneul de juniori care a debutat, marți, la Târgu-Jiu. Competiția se desfășoară în incinta academiei fostului tenismen, iar vineri și sâmbătă se dispută finalele întrecerii. 200 de puncte ITF Juniors sunt puse la bătaie. Evenimentul are loc sub egida Federației Internaționale de Tenis și Federației Române de Tenis, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj. Aproximativ 200 de tenismeni din întreaga lume sunt prezenți în aceste zile la Târgu-Jiu. Până marți s-au disputat calificările și precalificările întrecerii. ,,Este ceva extraordinar să vin în orașul în care am crescut, unde erau doar câteva terenuri de tenis, să ajungem în punctul în care să vină un astfel de turneu aici. Sper eu că este un început în colaborarea noastră cu Consiliul Județean și noi, prin numele academiei și prin oamenii pe care îi avem, să putem aduce și mai multe evenimente aici, să expunem zona și orașul nostru celor din afară”, a declarat vicecampionul olimpic Florin Mergea. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a dat asigurări că va sprijini proiectul fostului număr 7 mondial.
,,Ne vom implica în organizarea turneelor și în funcționarea academiei de tenis. Trebuie să aducem copiii către sport, să-i scoatem din fața tabletelor și televizorului. Pot să vă garantez că vom continua parteneriatul, vom găsi soluții, în limita bugetară, să fim parteneri pe timp îndelungat”, a spus șeful de la CJ. Ștefan Pițian, directorul tehnic al academiei, a vorbit despre costurile turneului și despre ce necesită organizarea unei astfel de întreceri. ,,Costurile pot să ajungă la 20.000 de euro. Noi trebuie să oferim cazare și masă sportivilor și arbitrilor, să asigurăm mingile de joc și să aducem bazele la standardele cerute. Cu precalificările, turneul durează două săptămâni. Sunt sportivi care vin să se antreneze aici înainte de turneu și trebuie să le oferim condițiile necesare. Mai este partea de staff, de echipă, racordările, amenajarea terenurilor. Am avut și o colaborare cu cei de la Capitala Tineretului, pe parte de voluntariat, și le mulțumim pe această cale”, a declarat Pițian. Accesul spectatorilor la meciuri este gratuit.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.