Teatrul din Târgu-Jiu rămâne fără fondatorul său!

3455

Actorul Marian Negrescu a decis ieri să părăsească definitiv teatrul din Târgu-Jiu, ale cărei baze le-a pus în urmă cu trei decenii. În ultimii ani, artistul a fost tras pe dreapta, fiind implicat inclusiv într-o anchetă penală care i-a adus, nu doar o condamnare cu suspendare, ci și multă amărăciune în suflet.

Ieri, omul care a luptat pentru ca la Târgu-Jiu să existe Teatrul Dramatic Elvira Godeanu a ales calea exilului. Va mai putea fi văzut pe scenă, dar nu la noi, ci la teatrul din Turda, cu care va colabora în perioada următoare.
Pe contul său de Facebook acesta a istorisit lucruri mai puțin cunoscute de spectatori, dar care merită știute. „PUNCT! Am luat decizia de a mă pensiona anticipat… În octombrie (2023) ar fi trebuit să se întâmple de drept. Acum 30 de ani, Profesorul Titu Rădoi mi-a dat un telefon. Eram la Craiova, actor al Teatrului Național. Începuse, de 2 ani,,,era”Silviu Purcărete. Alături de colegii craioveni, din 1991 până în 2000 am jucat pe toate marile scene (la propriu!) ale acestei lumi. 9 ani și 5 continente străbătute. Așa m-a găsit telefonul magistrului Rădoi. Între 2 avioane… Mi-a spus că există o șansă să se înființeze un teatru profesionist la Târgu-Jiu. Singura problemă, mi-a spus dânsul, era aceea că orașul meu natal avea nevoie de… mine. Mi s-a părut o glumă. Cine eram eu? Un actor tânăr (aveam 35 de ani) care se bucura de șansa de a juca de-a lungul și de-a latul acestui glob alături de colegii mei minunați de la Craiova. Și atunci? Ce să fac? Să las deoparte certitudinile legate de o carieră internațională și să vin la Târgu – Jiu (acasă, ce-i drept) unde magistrul Titu Rădoi (ajutat de Viorel Gârbaciu), mă aștepta să îmi ofere postul de director al unui teatru care nu exista încă… Am luat decizia să-l mai ascult o dată pe profesorul meu. Consiliul Județean Gorj, condus la acea vreme de dl. Ștefan Popescu Bejat,m-a invitat la ședința de consiliu din 4 iunie 1993 unde s-a votat înființarea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” și numirea mea ca director. Culmea, în contextul aceleiași hotărâri de consiliu… Ne-am strâns mâinile, s-au făcut poze și mi s-a urat succes… Am ieșit de acolo cu hârtia aceea în mână.. Am fost „directorul” acelei hârtii preț de vreo 3 luni. Nu am avut nimic, niciun birou, undeva, nimic… Oamenii aceia și-au zis, probabil, :”… acu’, mă băiatule, noi te-am pus director, ți-am făcut și firmă, de acuma e treaba ta, fă-l!”… Mă plimbam cu hârtia aia prin orașul meu și mă gândeam, Doamne, ce-o fi fost în capul meu?… Apoi m-am dus acasă, pe „11 iunie”, m-am așezat sub bolta de vie din curtea părintească, mi-am cumpărat un top de hârtie și timp de 2 luni am scris… Pe atunci nu existau „proiecte de management”. Am scris pe vreo sută de pagini, cum credeam eu că trebuie să construiesc teatrul acesta, făcând un fel de proiecție pentru următorii 25 de ani.. Exact atât am și fost director… Așa a început totul. În 1993. Azi, în 2023, după 30 de ani, spun… PUNCT… Nu voi mai juca în acest teatru. Motivele sunt atât de multe încât aș putea scrie un roman. Nu mă mai regăsesc aici. Nu vreau să vorbesc despre umilințele pe care le-am îndurat. Nu mă pricep și nu mă prea prinde rolul de victimă și nici nu-mi place să fac asta. Ce vreau să spun acum, la plecare…?
Vreau să mulțumesc orașului Târgu-Jiu. Oamenilor din acest oraș. Au crezut în în visul nostru și au umplut sala de spectacol ani la rând. Publicul a crescut împreună cu teatrul acesta. Lor, oamenilor acestora, vreau să le mulțumesc. Pentru dragoste și pentru încrederea lor. Mulțumesc. Acum, teatrul este închis. Închis… Vreau să le transmit colegilor mei că mai au la îndemână un singur lucru :speranța. Credeți în ea! Adunați – vă visele frumoase și continuați să sperați. Chiar dacă acum, e foarte greu. Foarte greu. Credeți în TEATRU. Nu sunteți funcționari. Sunteți voi, sunteți Artiști! Și încă ceva. Încercați să rămâneți Demni. Trebuie să rezistați în fața acelora care se cred veșnici. Nu sunt. Așa că, luați-vă soarta în mâini. Rezistați. Iar oamenilor din acest oraș, le transmit să rămână mândri. În istoria teatrală a României (207 ani de la primul spectacol al Teatrului Național Iași) au fost înființate 66 de teatre. Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” a fost al 67-lea. Da, orașul Tg-Jiu a intrat în istoria teatrală a țării, așa că trebuie să priviți cu mândrie acest lucru. Teatrul, însă, trebuie apărat. Trebuie apărat de impostori. De cei care își cumpără biblioteci pentru decor… Eu, am ajutat cum am putut.. De un lucru mă simt mândru :am reușit să adun o mână de oameni cărora le-am schimbat destinul. Asta a fost cea mai mare responsabilitate. Uriașă. După 30 de ani, mă bucur de fiecare în parte. Ați reușit. Plec… Îmi voi continua cariera la Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda. Aici am fost primit cu dragoste și respect. Am simțit că tinerii mei colegi de la Turda m-au primit cu dragoste. Împărtășesc această dragoste. Așa că, la final, mai mulțumesc o dată orașului Târgu Jiu, prin vorbele unui poet, de astă dată :”… mulțumesc pentru tot și pentru nimic, dar mai mult mulțumesc pentru acel” mulțumesc „pe care… nu l-am auzit”. Rămâneți sănătoși! Punct”, a transmis Marian Negrescu. Mesajul său a generat zeci de comentarii prin care simpli spectatori sau figuri publice din plan local au regretat decizia de retragere, medicul Bogdan Niculescu sau fostul șef al CJ Gorj, Ion Călinoiu, fiind printre cei care i-au transmis public lui Negrescu mulțumiri pentru că a reușit să facă posibilă existența unui teatru la Târgu-Jiu.
Gelu Ionescu

4 COMENTARII

  1. Comentariile la acest articol ( cel puțin ultimele două) nu fac decât să demonstreze că nu există oameni a căror calitate să merite un teatru adevărat. Am inițiat acolo un proiect ( legat de anul Moliere, dacă se poate spune că Tg Jiu face parte din Europa) și modul în care a fost dinamitat nu poate fi calificat decât ca o Rușine, un act ce nu are nicio legătură cu vreo urmă de cultură. Bineînțeles decidenții ( sunt elegant când îi numesc doar puțin cultivați) nu urmăresc decât rivalități mărunte, bugete vopsite și o rămânere în urmă caracteristică unei provincialităti prăfuite. Le doresc mult succes în mediocritatea lor.

  2. Domnul Marian Negrescu trebuia sa plece demult, de cand a fost anchetat cu multi ani in urma pentru falsificare de semnatura, sau cu 5 ani in urma cand a fost destituit pentru ca se platea pe el, fiind in conflict de interese, la cat a furat……e timpul si de o pensionare, multumim Marian Negrescu

  3. Nimic nou sub soare, politica pnl iștilor sa desființeze tot ce nu le aduce lor un profit. Acum ceva timp in urma , marele primar romanescu spunea cu subiect și predicat că orașul Tg Jiu nu poate avea un teatru cu actori angajați și că , cel mult, un ” teatru ” în care sa vina trupe din alte orașe să prezinte spectacole. Dl. Negrescu, nu știm cât adevăr sau neadevăr este in ce s-a spus în presă de dvs in perioada cat ați fost director ,acum ar fi bine sa ne spuneți și nouă numele și prenumele acelor impostori care distrug cultura in acest oraș, că să știm să nu-i mai votam cu toate bibliotecile lor afișate ostentativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here