Tată și fiu, din Turceni, reținuți pentru trafic de droguri de risc

5225

Doi bărbați din Turceni, tată și fiu, au fost reținuți în urma celor șapte percheziții efectuate vineri dimineața, de polițiști și procurori din cadrul DIICOT, în județul Gorj. Magistrații Tribunalului Gorj au decis, ieri, ca tânărul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc, în timp ce tatăl său a fost pus sub control judiciar.

„Polițiștii antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate și procurori DIICOT din Gorj au descins la șapte locuințe din județ, fiind puse în executare opt mandate de aducere. Au fost vizate persoane bănuite de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu droguri de risc. În urma perchezițiilor au fost ridicate 60 de grame de seminţe de cannabis, un kilogram de muguri de cannabis, un grinder de mărunțire a fragmentelor vegetale, două cântare de precizie, două ţigarete confecţionate artizanal ce conţin fragmente vegetale, foiţe folosite pentru confecționarea țigărilor, un pistol cu capsule CO2, patru butelii cu gaz, un recipient cu bile din plastic, cinci telefoane mobile, o tabletă și 2.500 de lei. Sprijinul operativ a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română. În activități au fost angrenați și luptători pentru acţiuni speciale din Gorj, alături de jandarmi”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here