Târgujieni reținuți, după ce au luat cu forța un adolescent, de pe stradă

804

Doi tineri din Târgu-Jiu au fost arestați, duminică seara, după ce ar fi luat cu forţa în maşină un adolescent pe care îl bănuiau de furt. Minorul se afla pe Calea București, sâmbătă, în momentul în care cei doi bărbați ar fi vrut să-i dea o lecție pentru că îl bănuiau că ar fi comis un furt dintr-o locuință. Acesta a fost dus în comuna Runcu, unde ar fi fost bătut, moment în care le-ar fi indicat un alt bărbat, peste care agresorii au intrat în casă, ulterior. ,,La data de 2 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de un minor de 16 ani, din localitate, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Calea București, din municipiu, ar fi fost oprit și urcat, împotriva voinței sale, într-un autoturism, de către doi tineri, unul de 21 de ani, iar altul de 24 de ani, ambii din localitate. Totodată, minorul a declarat faptul că ar fi fost transportat pe raza comunei Runcu, unde tinerii ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa, lovindu-l cu un obiect contondent, provocându-i mai multe leziuni. Persoana vătămată a fost examinată de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, acesta constatând că minorul necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate și violare de domiciliu şi, totodată, i-au reţinut pe cei doi tineri pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Duminică, cei doi tineri au fost prezentați în fața instanței, faţă de aceștia fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile. Hotărârea nu este definitivă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here