Târgujianul, care și-a bătut soția și soacra, a lovit din nou

687

Bărbatul de 43 de ani, din Târgu-Jiu, acuzat că, luni, și-a agresat soacra în vârstă de 47 de ani, apoi soția, a fost reținut, marți, de polițiști. Acesta este acuzat că a mers la spital, unde era internată tânăra de 26 de ani și ar avut, din nou, un comportament violent. ,,La data de 26 februarie, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de o tânără de 26 de ani, din localitate, despre faptul că soțul său, în vârstă de 43 de ani, din municipiu, s-a deplasat la spitalul unde aceasta era internată, ar fi amenințat-o cu acte de violență și i-ar fi distrus telefonul mobil. De asemenea, bărbatul ar fi pătruns în incinta spitalului cu un cuțit tip briceag, ce a fost găsit de poliţişti asupra sa. În urma investigațiilor medicale, tinerei i-a fost stabilit diagnosticul de leziuni traumatice, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna, fiind examinată de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, necesitând pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, fără să îi fi fost pusă în primejdie viața. Totodată, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Bărbatul este cercetat pentru amenințare, distrugere, port fără drept de obiecte periculoase şi violenţă în familie, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, împotriva agresorului.

Acuzat că și-a lovit soția din gelozie
Scandalul în familie a început luni, din cauza geloziei. Soacra agresorului a sunat, luni, la 112. Femeia a cerut ajutorul polițiștilor, după ce ar fi fost agresată de ginere. Mai mult, acesta ar fi lovit-o și pe soția lui, în timp ce încerca să-și apere mama. ,,La data de 25 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către o femeie de 47 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla la locuință, împreună cu fiica sa de 26 de ani, în urma unui conflict spontan cu ginerele său, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, acesta ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, tânăra de 26 ani, din localitate, a sesizat faptul că, pe fondul geloziei, soțul său ar fi exercitat acte de violenţă şi asupra sa. Victima a solicitat să fie transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here