Târgujian reținut pentru amenințare

1040

Un tânăr de 29 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, miercuri, sub acuzația de amenințare. ,,La data de 17 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de amenințare. Acesta, la data de 16 iulie, ar fi amenințat cu acte de violență, un bărbat de 41 de ani, din localitate, pe fondul unor neînțelegeri privind repararea unui autovehicul. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.