Țara Jiului de Sus – un veritabil muzeu în aer liber(I)

701

Prezentarea de față nu se adresează neapărat depozitarilor de cultură istorică, ci mai degrabă celor mai putin avizați, dar interesați să cunoască, fie și în rezumat, istoria Gorjului, sau cum atât de bine scria Alexandru Ștefulescu la început de secol XX, despre Gorjul istoric și pitoresc. Și de la bun început, trebuie să spunem că se merită a fi cunoscut și vizitat județul nostru, binecuvântat de puterea cerească, fiind dăruit, în primul rând cu un fermecător cadru natural, dar nu în ultimul rând, cu un trecut istoric și de tradiții strămoșești inegalabile.
Așezat în sud-vestul țării, mai exact în nordul Olteniei, pe cursul mijlociu al Jiului, în consecință situat și într-o zonă pedoclimatică favorabilă, Gorjul este și o veche vatră de locuire și civilizație umană, cu dăruire și nu cu puține eforturi cercetată și pusă în valoare de către istorici și alți specialiști, de-a-lungul timpului. Dar rostul acestei expuneri nu este legat în sine de cercetarea științifică, ci de a aduce pe cât este posibil în spațiul public beneficiile, cu precădere în domeniul cunoașterii istoriei locale, educației civice și turismului. Or, din acest punct de vedere, ne propunem să selectăm din bogăția de informații și cunoștințe, câteva din paginile și bornele trecutului acestor meleaguri românești, amintind nu doar despre existența pământeană a înaintașilor, ci mai cu seamă de locurile și însemnele memoriale ale spiritualității și vitejiei românești. Așadar, să purcedem în periplul nostru, de la originile neamului încoace și să spunem că existența omenească în Gorj datează încă din paleolitic (100000/35000 I.Hr.), descoperirile arheologice întinzându-se pe o arie extinsă pe teritoriul județului, deopotrivă, pentru toate perioadele istorice străvechi. Și poate că știrea cea mai importantă constă în faptul că teritoriul gorjean, cu precădere zona subcarpatică era intens locuită, fiind parte integrată statului geto-dac a lui Burebista și Decebal. Mai mult decât atât, au existat fortificații ale geto-dacilor în această zonă, reamintind între altele, la Polovragi, pe muntele Padeșu, cele două fortificații de apărare “Cetățuia” și “Cetatea de refugiu”(sec.I. iHr), prima dintre ele fiind și reședința căpeteniilor geto-dace, cealaltă-o așezare deschisă unde locuia și se adăpostea populația civilă. În plus este de remarcat că vestigiile din zona Polovragiului confirmă și legătura directă cu sistemul fortificațiilor de apărare din ținuturile munților Orăștiei, cu vechea Sarmisegetuza. Nu lipsite de interes sunt și fenomenele carstice din această zonă, cu precădere peștera Polovragi (munții Căpățânii), de pe malul stâng al Oltețului, unde pasionații de istorie și drumeții vor rămâne impresionați de frumusețea locului și dantelăriilor carstice din interior, după cum o legendă păstrată de prin partea locului vorbește că această peșteră a fost locuită chiar de Zalmoxe – zeul protector al geto-dacilor, după cum tot acolo vracii preparau o plantă rară (polovraghi) pentru vindecarea bolilor. Nu în ultimul rând, peștera era un loc de refugiu, în timpul marilor primejdii ale timpului, pentru localnici, vraci, călugări, iar haiducii și pandurii lui Tudor Vladimirescu (1821) își găseau adăpost și unde se pregăteau de luptă, aducându-și arme de prin părțile Sibiului. S-a găsit în interior și o scenă pictată în negru de fum, se pare de către un călugăr, însemnând, în opinia autorului, simbolul morții. În fine, în galeria vizitabilă a peșterii se găsește o colonie impresionantă de lilieci, care prin aspectul și specificul mișcării lor oferă un spectacol aparte, atrăgând atenția și interesul celor ce vizitează aceste minunate locuri.
Și pentru că vorbim despre străvechile urme ale existenței umane pe teritoriul județului Gorj, să amintim și de comuna Baia de Fier, la rându-i cunoscută pentru mirificele sale plaiuri și a peisajului natural superb. De altfel, această așezare din sudul masivului Parâng a fost declarată și stațiune montană, împreună cu orașul Novaci, gestionând administrativ Rânca și Transalpina (Drumul Regelui) – alte puncte de atracție deosebite pentru turiști. Localitatea, pe lângă frumusețea cheiilor râului Galben, rămâne totuși cunoscută prin Peștera Muierilor – rezervație speologică și în același timp importantă sub raport istoric. Mai concret, în interiorul ei s-au descoperit resturi de faună fosilă (ursus spelaeus) și urmele unei locuințe preistorice (fosile umane și unelte specifice acelei perioade paleolitice). Numele peșterii vine probabil de la faptul că aceasta ar fi fost loc de adăpost pentru femei în vremuri de război și năvăliri străine și când bărbații se luptau cu dușmanii. Altfel spus, Peștera Muierilor este una dintre cele mai frumoase din țară, mai cu seamă prin forma concrețiunilor ei calcaroase. În plus, trebuie să mai subliniem că Baia de Fier, care an de an atrage tot mai mulți turiști, are și o vechime istorică, datând ca așezare medievală de pe timpul lui Mircea cel Bătrân (sec XIV), după cum se mai poate vizita și biserica din localitate (“Toti Sfinții”), ridicată la jumătatea sec. XVIII, fiind ctitorie a arhimandritului Dionisie Bălăcescu. Dar să ne reîntoarcem spre Cheile Oltețului, unde, la aproximativ 2 km de localitatea Polovragi, ne întâmpină cu gânduri curate de credință și pioșenie mănăstirea de maici. Acest așezământ monahal a fost ridicat pe locul altei biserici, în anii 1504-1505, în timpul domniei lui Matei Basarab, iar ceva mai târziu, în timpul lui Constantin Brâncoveanu, avea să fie împodobită cu picturi de mare valoare și închinată drept recunoștință Sfântului Mormânt. Este o construcție solidă, încărcată de istorie și cu legături de frățietate creștină cu celelalte mănăstiri din județ, dar și cu cele din județul Vâlcea. În plus, plaiurile naturale din vecinătate și mai ales frumoasa pădure de castani dau mănăstirii un farmec aparte și evident un interes sporit celor doritori să cunoască zona și istoria acestor locuri.
Dar, revenind la titlul comunicării propuse, trebuie să venim și cu alte dovezi certe, anume că județul Gorj este o străveche vatră românească, stându-ne astăzi mărturie nu doar aria de locuire umană, ci și mulțimea de obiecte, unelte, arme, bijuterii, ceramică și vase de cult, tezaure monetare, etc. Amintim în această privință, dincolo de cele menționate, alte câteva localități gorjene cu importante vestigii descoperite despre existența umană, fiind vorba despre: Boroșteni, Vârtop, Topești, Telești, Vârț, Drăgotești, Bărbătești, Cătunele, Săcelu, Cornești, Drăguțești, Plopșoru, așezările de pe Valea Amaradiei, șamd. Sunt până la urmă dovezi ale continuității și culturii umane, din cele mai îndepărtate timpuri, de la omul din paleolitic la cei din epoca bronzului și fierului, adică dovada ca regiunea subcarpatică și depresionară, care teritorial corespune aproape în totalitate județului Gorj, va continua să fie locuită și în perioada statului daco-get și cu atât mai mult pe timpul ocupației romane, de altfel întregul ținut fiind integrat Daciei Malvensis, cu legături directe, economice și militare spre Sarmisegetuza și Dacia Apullensis. Astfel, pe teritoriul Gorjului treceau drumurile romane, care veneau dinspre Drobeta-Turnu Severin și șerpuiau spre pasurile cunoscute de noi astăzi, adică: Vâlcan, Valea Jiului, Novaci-Rânca-Transalpina-Sebeș (jud. Alba), deopotrivă azi, cu atracții turistice și recreative deosebite, dar în același timp având și numeroase vestigii și borne ale trecutului daco-roman și medieval, din păcate, în zilele noastre, insuficient și mai ales neglijent păstrate și valorificate de către autoritățile locale și instituțiile culturale județene abilitate. Vorbim, în primul rând, de sistemul de apărare roman, mai ales de castrele de la Cătunele,Vârț și Bumbești-Jiu, cel din urmă fiind și cel mai important, în exteriorul acestuia găsindu-se și o așezare civilă romană. Ridicat pe timpul împăratului Traian, acesta adăpostea unități militare romane care aveau misiuni de supraveghere și apărare pe drumul ce străbătea Defileul Jiului spre Sarmisegetuza. Iar dovada prezenței legiunilor și cohortelor romane, dar și a așezării civile din apropiere, o reprezintă bogatul material arheologic descoperit aici, constând în temelii de construcții, resturi de drumuri pietruite, arme, unelte, ceramică, monede de sec.II d.Hr, ș.a.. Cât despre aria de statornicire romană pe meleagurile Gorjului avem informații certe și din zona stațiunii balneare – Băilor Săcelu, așezată pe ambele maluri ale Blahniței. Între altele și o inscripție epigrafică prin care împăratul Marcus Tiberius Marcianus, adresa mulțumiri zeilor vindecători pentru puterea vindecătoare de boli a izvoarelor termale din această frumoasă și reconfortantă așezare, situate la mică distanță de masivul Parâng. De altfel, aici au fost descoperite și ruinele unor terme, a unui castru și a unei așezări civile, fiind scos la iveală și un interesant și bogat material arheologic.
Revenind la drumurile militare construite de romani, în special cel care lega Drobeta de Bumbești Jiu, este bine să amintim, că după părăsirea Daciei de către romani, populația rămasă și-a continuat existența fără încetare. S-a facut simțită și simbioza daco-romană, iar de aici începutul procesului de formare a limbii și poporului român. Dovada continuității apare mai pregnant în sec. XIII, când este atestată documentar Țara Litua condusă de Litovoi, amintită în Diploma Ioaniților, la 1247, alături de alte cnezate și voievodate din zona Olteniei și Munteniei. Și cum viața merge înainte, trebuie să vorbim și de rolul important pe care l-au avut așezămintele de cult ortodox în coagularea spirituală, de limbă și neam a poporului român, amintind în această parte a județului de Mănăstirea Vișina, așezată chiar la intrarea în Defileul Jiului, pe malul drept – lăcaș ridicat și înălțat din piatra pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). Se mai văd și azi ruinele vechii bisericii, dar cu ceva ani în urmă acolo s-a ridicat o nouă construcție monahală, devenind acum un important loc de evlavie și rugăciune pentru credincioșii veniți de pretutindeni. Apoi, înaintând prin defileu, în drumul spre Petroșani, pe doritorii de frumos, credință și istorie, îi întâmpină o altă mănăstire recunoscută prin semnificația ei creștină în toată țara. Este vorba de Mănăstirea Lainici construită în anii 1812-1818, pe timpul domnitorului Gheorghe Caragea. De fapt, a fost ridicată pe locul unui schit de lemn a cărei vechime se întinde spre sec.XV. Astăzi însă, pomenim de schitul Locurile Rele (ridicat la jumătatea sec.XIX), de la mănăstire, urcându-se acolo pe o potecă de munte ce duce pe culmea estică a Munților Vâlcan. Referitor la mănăstire, trebuie să mai spunem că se remarcă ca importantă și prin noua biserică din incintă, mai exact prin frumusețea stilului arhitectonic bizantin-neoromanesc, prin frescele cu figuri de sfinți și filosofi și icoane vechi, în vreme ce calitatea procesiunilor religioase de aici atrage zilnic un număr impresionant de pelerini credincioși, dar nu numai. Apoi, mai este de reținut că mănăstirea a fost și un punct de sprijin pentru Tudor Vladimirescu și pandurii lui, adăpostindu-i și aprovizionându-i cu cele necesare în momentele de cumpănă ale revoluției de la 1821. Și tot pe drumul care strabate Defileul Jiului, întâlnim un monument ridicat în anul 1927, în memoria generalului Dragalina, căzut eroic în timpul luptelor desfășurate de trupele române în toamna anului 1916, împotriva armatei germane care forța ocuparea zonei montane, înaintarea și stabilirea frontului din defileu în depresiunea deschi-subcarpatică a Târgu -Jiului. De altfel, în județul Gorj, pe aliniamentul strategic de la Valea Cernei și până la Defileul Jiului, militarii români, în marea lor majoritate provenind din rândul gorjenilor, au purtat lupte crâncene cu invadatorii germani, dovedindu-și din plin curajul și faptele de vitejie pentru apărarea gliei lor strămoșești. Iar monumentele și obeliscurile ridicate întru cinstirea și memoria lor, aproape în toate localitățile Gorjului de sub munte, grăiesc despre paginile de epopee ale oștirii române. În fine, ne reîntoarcem la Bumbești-Jiu, întrucât, undeva în localitatea Curtișoara, se pare că își avea reședința voievodul Litovoi, iar ca un arc peste timp, aici, într-un încântător cadru natural a fost ridicat și amenajat un muzeu etnografic, întâlnind pe o suprafață de câteva hectare o serie de construcții specifice arhitecturii populare gorjene, dar și vestite exponate de artă țărănească: țesături, cusături, ceramică, obiecte din lemn, unelte agricole și gospodărești, etc, dovedind laolaltă continuitatea, perenitatea, modul de viață, tradițiile, obiceiurile, hărnicia și istoria înaintașilor, trăitori de veacuri pe aceste meleguri. Va urma
Prof. VASILE IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here