Tânărul din Târgu-Cărbunești, care a tăiat un câine cu secera și a bătut un localnic, reținut la câteva zile după eliberare

2045

Tânărul de 27 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești,  care în 2016 a tăiat un câine cu secera, iar luna trecută ar fi lovit cu pumnul un bărbat de 45 de ani, pe o stradă din localitate, a ajuns aseară, din nou, în arestul IPJ Gorj. De această dată este acuzat că a agresat un bărbat de 37 de ani, în timp ce victima se afla în fața casei sale.

”La data de 10 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi de un bărbat de 69 de ani, din Orașul Târgu-Cărbunești, cu privire la faptul că fiul său de 37 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi fost agresat de doi tineri de 27 şi 15 ani, din aceeaşi localitate. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de  lovire sau alte violenţe. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în aceeaşi împrejurare,  tânărul de 27 de ani ar mai fi exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra unui bărbat de 67 de ani, din localitatea Târgu-Cărbuneşti, fapt pentru care poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activități infracționale”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Minorul care ar fi participat la scandal este fratele bărbatului reținut. Cei doi au mai fost implicați într-o altercație și luna trecută. “La data de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 27 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, bănuit de săvârșirea infracţiunii de lovire sau alte violente. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 18/19 octombrie,bărbatul, aflându-se pe raza orașului Târgu-Cărbunești, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here