O femeie de 33 de ani, din oraşul Tismana, a cerut aseară ajutorul polițiștilor, sesizând faptul că un bărbat de 66 de ani, din localitate, prin constrângere, duminică, în jurul orei 19.30, a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, în timp ce se deplasa spre casă. Pensionarul se afla cu oile la păscut.
”Persoana vătămată a fost prezentată de polițiști, la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde a fost examinată, constatându-se că prezintă leziuni traumatice, care necesită pentru vindecare 5-6 zile de îngrijirii medicale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de bărbat s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Aurel Bordînc va afla astăzi dacă poate fi cercetat în libertate.