Tânăr din Hunedoara, reținut în urma unui scandal la Văgiulești

3767

Un tânăr de 28 de ani, din județul Hunedoara, a fost reținut, luni, după ce a provocat un adevărat scandal în comuna Văgiulești, în timp ce se afla în vizită la unchiul său. ,,La data de 2 martie, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o femeie din comuna Văgiuleşti, cu privire la faptul că între doi vecini s-ar fi iscat un conflict. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 28 de ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce se afla în vizită la unchiul său, din comuna Văgiuleşti, ar fi exercitat acte de violență asupra unui vecin, în vârstă de 58 de ani, care se afla, de asemenea, în curtea unchiului său. Ulterior, când victima a reușit să iasă din curtea locuinţei unde fusese agresat, tânărul l-ar fi urmărit şi l-ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător, fapte prin care a fost tulburată ordinea și liniștea publică. Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii și liniștii publice, agresorul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.Bărbatul a fost audiat, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.