Tamponare provocată de un șofer prins la volan sub influența substanțelor interzise

796
POLITIE - RAZIE

Un tânăr de 25 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii din municipiu l-au prins că s-a urcat la volan, deşi fumase substanțe interzise.
Acesta a fost testat după o urmărire în trafic, în urma cercetărilor fiind stabilit că bărbatul consumase substanțe interzise. Acesta s-a oprit cu mașina, vineri seara, într-o shaormerie de pe strada 30 Decembrie. ,,În jurul orei 23.00, un tânăr de 25 de ani, din Târgu-Jiu, nu a oprit la semnalele polițiștilor, și-a continuat drumul și a intrat in coliziune cu un spatiu comercial. În urma testării a reieșit că ar fi consumat substanțe interzise. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența unor substanțe interzise. De asemenea, polițiștii i-au ridicat certificatul de înmatriculare pentru ITP expirat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Pedeapsa pentru conducerea sub influenţa substanţelor interzise este de până la cinci ani de închisoare.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here