Tamponare provocată de un bărbat beat criță și cu permisul anulat

986

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Bălănești, este cercetat pentru două infracțiuni, după ce a condus un autoturism, în stare avansată de ebrietate, având permisul anulat din 2018. Acesta a fost testat cu etilotestul, după ce, joi, a provocat o tamponare. La scurt timp, polițiștii l-au dus în arest. ,,La data de 15 august, poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Bumbești Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 47 ani, din comuna Bălănești, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul aflat sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ Bălănești, din direcția Târgu-Jiu către Bălănești, a acroșat un autoturism staționat pe partea dreaptă a sensului de mers, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism.În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime omenești. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cu ocazia verificării acestuia în bazele de date, a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere anulat din data de 06 noiembrie 2018”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here