Tabletă – Privatizarea dorului

526

Motto:
Nu-i pastilă, ci tabletă;
Tratează ce-i sub chelie;
Lecuiește pofta de vendeta
Bolnavă de politichie.

Spre mândria și satisfacția gorjenilor, „ la Tismana într-o grădină, a prins dorul rădăcină”, alintându-le durerea păcătuită de atâta sărăcie.
Dar, cuminte de felul său, să nu le strice statutul social, a plecat „în dorul lelii” spre Maramureș, unde-i alintat ca, doruleț. Desprins din rădăcini, umblă besmetic, fără restricție de circulație, fie pe drumul Gorjului, pe care-l depășește ca lungime, „dar mai lung i-al dorului”, fie aiurea, pe la „Porțile dorului”.
Folclorul îl găzduiește în palatele sale imperiale, îi poartă stima, darul recunoștinței, conștient de faptul că exprimă cele mai nobile sentimente.
El, dorul, produce stări sufletești în toată gama și splendoarea lor, de la bucurie, satisfacție, fericire, euforie, la suferință, jale, deznădejde, consternare. Atunci când e mărunt, pătrunde cu ușurință în suflet, îl domină și-l duce în extremități, spre euforie sau deznădejde. Ajungând pe corzile inimilor adolescenților, accelerează sau încetinește pulsul ducându-i în miraculosul imaginar al împlinirii iubirii, fericirii, până la nașterea de sine.
Dacă intră în cârdășie cu nostalgia, sora sa mai mică, în sufletele celor din toamna vieții, și aici face prăpăd. Inima nu mai tresaltă de bucurie, produce ofuri periculoase, înlăturate numai de un cardiolog: „Of, ce chin, ce dor, ce jale!…” Căci, în atare situație, iubita, așteptată în fapt de seară, pe aleea îndrăgostiților, apare în chipul halucinant al Doamnei cu Coasa.
Dorul de țară, de libertate, este, de asemenea, copleșitor, identic cu cel de mamă sau iubită. Lipsit de libertatea dorită, căpșunarul din Spania, oricât ar fi de incitante serenadele locului, dorul îl duce tot la hăulitul gorjenesc sau la vocea cu inflexiunile ei de prin Valea Ghiurghiului maramureșan. ,,Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”. Cu acest gând îl va chinui dorul de țară.
Păcat că dorul nu-i supune aceluiași tratament și pe cei care au produs asemenea seisme sufletești.
Dorul, voi îl nesocotiți,
Nu-i pricepeți a sa valoare;
Cu bolnava minte gândiți
La încă o privatizare.
Cuvântul dor, nefiind traductibil și în alte limbi, i-a derutat pe investitorii străini. Aflând ei din mass-media că dorul, component de bază al folclorului, al spiritualității românești, este o mare avuție națională, și, nemaivăzând fabrici și uzine la privatizare, au gândit și purces către România pentru a o mai subtiliza încă o dată.
S-a bătut palma cu decidenții noștri vânzători de țară și spiritualitate națională, specialiști în privatizare, și-au luat comisionul (cei treizeci de arginți)și au destupat sticla de șampanie. Zgomotul făcut de sticlă în momentul eliminării dopului, deveni un mirific refren, în registrul muzical al dorului românesc, ce tot se repetă sub înțelesul unui cântec de jale, prelungit pe întinsul țării, de blestem mai de grabă, într-un ecou aidoma celui din legenda zeiței ecoului, Echo. Și în vremurile precedente democrației, șampania se bea de către reprezentanții clasei muncitoare, atunci când se punea cărămida la temelia unei fabrici sau la darea ei în folosință. Cu acea cărămidă demolată, vânzătorii de țară se bat în piept, căutând să convingă ,,binefacerile” democrației.
Dacă dorul este un sentiment unic în lume, hăulitul gorjenesc este nai în folclorul național, care-i tot o mare bogăție, tezaur.
-Domnule Tudor Vladimirescu, vă implorăm să strângeți pandurii pe Câmpia Padeșului și preveniți o asemenea, eventuală, catastrofă. Repuneți în actualitate Programul publicat pe Câmpia Padeșului: ,,Clasa conducătoare îi parazitară, șerpii și balaurii ne înghit de vii”, ,,Poporul e norodul, iar nu tagma jefuitorilor”.
Dar Domnul Tudor nu ne aude. Ne aud urmașii lui Ipsilanti, cei care ne preconizează aceeași soartă. Ia-le, Doamne, auzul, trimite peste ei mascații din batalionul Codruței, sfătuiește-o pe aceasta să renunțe la selecție, la preferințe personale!
Iar voi, urmașii pandurilor, dacă nici această rugă nu va fi ascultată, luați-vă soarta în propriile mâini!
Ion Văleanu Vîlceanu

N.B. Tableta respectivă face parte din volumul intitulat, Vremuri și Vremelnice”, Editura Reprograf, 2016, pag. 39-41.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.