Taberele școlare, în vizorul inspectorilor DSP

191

Încă de la începutul vacanţei de vară, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj demarează acţiunile de verificare a taberelor şcolare de pe raza judeţului nostru. Controale se fac la fiecare început de serie. Până în prezent nu s-au descoperit nereguli.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj este cu ochii pe taberele şcolare din judeţul nostru. “Odată cu începerea vacanţei de vară demarăm controalele în tabere şi se fac la fiecare început de serie. Aceste controale presupun un triaj epidemiologic, fiind verificată starea de sănătate a elevilor şi a documentelor medicale pe care le au la ei; se verifică, de asemenea, condiţiile igienico-sanitare, cele de cazare, blocul alimentar şi spaţiile de joacă. Până în prezent nu am aplicat nicio amendă pentru că nu au fost depistate nereguli”, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.
Oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj dau asigurări că taberele de pe raza judeţului nostru vor fi atent monitorizate pe tot parcursul sezonului estival, astfel încât elevii care vor fi cazaţi în ele să nu se îmbolnăvească.

Controale și în unitățile de cazare
În atenţia inspectorilor DSP Gorj vor intra nu doar taberele şcolare, ci şi restul unităţilor de cazare şi alimentaţie publică de pe raza judeţului nostru. “Verificăm tot ce înseamnă unităţi de cazare şi alimentaţie publică din Gorj. Dacă se identifică nereguli, disfuncţionalităţi, în funcţie de gravitatea acestora se dau avertismente sau chiar sancţiuni”, confirmă purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
Din fericire, potrivit aceleiași surse, din verificările efectuate până în prezent, rezultă că atât unităţile de cazare, cât şi cele de alimentaţie publică, care funcţionează pe raza judeţului nostru, nu prezintă nereguli.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here