Sute de persoane dispărute au fost găsite de polițiști

1581

Peste 500 de persoane date dispărute şi alte 311 urmărite, majoritatea pentru a executa pedepsele cu închisoarea primite în instanţă, au fost găsite în această lună, informează Poliţia Română.

„Activitățile de căutare și investigare desfășurate de polițiști, în perioada 1 – 25 aprilie, au avut ca rezultat clarificarea a 838 de cazuri de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.

Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliția Română organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și de depistare a persoanelor dispărute.

În perioada 1 – 25 aprilie 2019, poliţiştii au depistat, la nivel național, 527 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 334 de minori.

În această perioadă, au mai fost depistate 311 persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 235 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 26 aveau mandate de arestare preventivă, 35 aveau emise mandate europene de arestare, 1 evadat, iar 13 persoane erau urmărite în temeiul unor sentințe de internare în unități medicale de specialitate”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here