Suspecţii de comiterea a 11 furturi auto, prinşi

348

furt autoCinci tineri suspecţi de comiterea a 11 furturi pe raza municipiului Târgu-Jiu au fost introduşi joi-noaptea în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv! Trei dintre ei au fost prinşi marţi de către poliţişti, iar aceştia i-au „turnat” şi pe ceilalţi.

Cinci tineri, au fost reţinuţi de poliţiştii gorjeni pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, fiind suspecţi că în perioada august 2010-martie 2011, aceştia au comis 11 furturi auto. Se pare că tinerii spărgeau maşini parcate pe raza municipiului, iar din interiorul lor luau tot ce găseau, inclusiv aparatură electronică şi benzină. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Bogdan Scafeş, printre cei cinci hoţi, se numără şi un minor: „Este vorba de patru persoane din comuna Dăneşti printre care şi un minor, în vârstă de 16 ani, şi unul din Bumbeşti-Jiu. Cei cinci suspecţi riscă închisoare între 3-15 ani“. Trei dintre tinerii de la Dăneşti au fost depistaţi de către poliţişti marţi dimineaţa, când se plimbau cu furt auto 1autoturismul în care aveau bunurile furate, pe strada Ana Ipătescu, din municipiu. Când au văzut organele de ordine, au schimbat brusc direcţia de mers, dând de bănuit poliţiştilor. Procedând la urmărirea autoturismului suspect, la un moment dat, pe strada Castanilor, acesta a fost oprit, iar cei trei ocupanţi au fugit în direcţia strada Minerilor, dar au fost prinşi. Cu ocazia verificărilor efectuate, în autoturism au fost găsite mai multe bunuri despre care suspecţii au declarat verbal că le-au sustras din mai multe autoturisme parcate în zona 9 Mai din Târgu-Jiu. Ceilalţi doi tineri au fost reţinuţi ulterior, după ce prietenii lor i-au denunţat. Poliţiştii continuă investigaţiile în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.