Surupăceanu vrea să cunoască identitatea datornicilor CAS

465

mugurel surupaceanuDeputatul PSD de Gorj, Mugurel Surupăceanu, este revoltat că nu a putut să afle care sunt restanţierii la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate, fiind pus în imposibilitatea să ajute bolnavii de cancer din judeţ.

,,În luna iunie a anului trecut, ca urmare a unei sesizări primite la cabinetul meu parlamentar cu privire la lipsa de fonduri şi la întârzierea medicamentelor pentru bolnavii de cancer, am solicitat, prin intermediul interpelării nr. 3329B/07-06-2011, Ministerului Sănătăţii publicarea listei nominale a marilor restanţieri către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Ca răspuns la această solicitare, Ministerul Sănătăţii m-a informat că singura autoritate în măsură să divulge aceste informaţii este Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, susţine Surupăceanu. Deputatul menţionează că pe fondul înrăutăţirii acestei probleme privind lipsa medicamentelor pentru bolnavii de cancer, situaţia atingând chiar un prag critic, este nevoit să caute vinovaţii blocajului din sănătate. ,,Solicit public Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să publice lista cu marii restanţieri (persoane juridice care au datorii mai mari de 100.000 lei) şi care sunt în mare măsura responsabili de blocajul actual al sistemului de sănătate. Consider că necomunicarea urgentă a acestor date este o sfidare a tuturor cetăţenilor români, în particular a contribuabililor activi şi, mai ales, a bolnavilor care nu au acces la medicamentele necesare, fapt ce nu poate fi catalogat decât drept inadmisibil”, a conchis Surupăceanu într-o declaraţie de presă.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.