Surprizele noului an: 2019 a venit cu scumpiri, dar și cu beneficii pentru angajați

682

Noul an vine cu prețuri mai mari la motorină și benzină, după ajustarea accizelor cu inflația și creșterea componentei bio. Carburanți vor fi mai scumpi cu aproximativ 7 bani le litru. Și țigările vor fi mai scumpe în acest an. Din fericire, există și vești bune: Guvernul a aprobat înghețarea prețului gazelor timp de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2019.

2019 a venit cu veşti bune pentru angajaţii la stat. Astfel, pe lângă salarii mărite şi vouchere de vacanţă, bugetarii vor primi și indemnizaţii de hrană.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, în decembrie, că angajaţii din sistemul public vor avea salarii mai mari începând cu 1 ianuarie 2019; majorarea va fi de 25% din diferenţa dintre ce primesc acum şi ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022.
Totodată, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că din 2019 va fi aplicată creşterea salariilor bugetarilor la fel ca şi majorarea punctului de pensie cu 15% de la 1 septembrie 2019, iar voucherele de vacanţă vor fi acordate tuturor bugetarilor la fel ca în 2018.
Trebuie precizat că bani în plus la salarii nu vor primi însă medicii şi asistentele.
Aceştia au primit de la 1 martie 2018 o creştere până la nivelul din 2022.
Toţi salariaţii de la stat vor primi, începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţie de hrană, reprezentând două salarii minime pe economie.
Acordarea indemnizaţiei de hrană este prevăzută în Legea 15/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.