Studenţii, faţă în faţă cu deţinuţii

564

La finele săptămânii trecute, un grup de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, au participat la o activitate informaţională organizată la Penitenciarul Târgu-Jiu, alături de 12 deţinuţi şi angajaţi ai unităţii. “Pornind de la aspectul că gradul de informare a individului cu privire la lumea înconjurătoare, reflectat în nivelul de cultură generală, constituie un indicator relevant al deschiderii acestuia în raport cu realitatea obiectivă în care îşi desfăşoară existenţa, permeabilitatea la cunoaştere şi posibilităţile de evoluţie în plan personal, activitatea desfăşurată a urmărit motivarea deţinuţilor de a efectua schimbări atitudinale şi comportamentale. Interesul manifestat în planul cunoaşterii induce nevoia de modificare a condiţiilor existenţei într-un sens valoric pozitiv, de natură să regleze raporturile interumane şi să confere o notă obiectivă, realistă, perspectivei asupra lumii şi asupra propriei persoane. De aceea, reprezentanţii universităţilor, ai altor instituţii şi ONG-uri pot contribui la promovarea schimbării comportamentale şi, concomitent cu aceasta, la creşterea şanselor de incluziune socială”, se arată într-o informare transmisă de conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu.
I.M.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.