Stop vânzării haotice a terenurilor românilor!

1463

Parlamentarii PSD de Gorj susțin inițiativele legislative care vor stopa vânzările haotice ale terenurilor din România.
„De-a lungul timpului, am depus mai multe inițiative referitoare la protejarea concretă şi reală a cetățenilor români la vânzarea – cumpărarea terenurilor. În aceste zile, aceste proiecte au intrat în linie dreaptă, ajungând pe masa comisiilor de specialitate. Fac un apel la întreaga clasă politică să sprijine aceste inițiative legislative, care au în vedere impunerea necesității exercitării reale a dreptului de preempțiune, a prevenirii speculei imobiliare și a schimbării destinației terenurilor, dar și efectele benefice ale unor măsuri precum stimularea tinerilor fermieri, specializarea persoanei fizice care cumpără terenuri (studii de specialitate), stabilirea domiciliului/reședinței cumpărătorului și/sau arendașului în România etc. A venit timpul să ne protejăm cetățenii, proprietatea, să ne ocrotim interesul național”, a declarat președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here