Stop joc pentru ACS Târgu-Jiu!

1653

Baschetul gorjean va mai pierde o echipă la finele acestui sezon. Proiectul ACS Târgu Jiu a ajuns la final după ce anumite persoane din conducerea clubului au hotărât să trimită o adresă la Federaţia Română de Baschet prin care forul autohton a fost notificat că echipa îşi doreşte să evolueze într-o grupă inferioară. Antrenorul ,,cerbilor”, Claudiu Alionescu, a declarat că decizia a fost luată din raţiuni financiare şi nu există cale de întoarcere. Chiar şi aşa, nu se ştie dacă formaţia îşi mai permite să joace ultimele meciuri şi din această cauză nu va mai fi primită în sezonul viitor.,,Am făcut o adresă către Federaţia Română de Baschet prin care mi-am exprimat dorinţa de a evolua pentru locurile 17-21 din cauza problemelor financiare grave care sunt la echipă în acest moment. Cererea a fost aprobată şi urmează să evoluăm în acea grupă. Acolo, sunt două turnee, unul în perioada 18-19 mai, celălalt pe 25-26 mai. Până în momentul de faţă, nu ştiu dacă vom evolua nici măcar în aceste două turnee, nu am niciun semn din partea conducerii, însă normal ar fi să terminăm acest sezon, să nu încurcăm competiţiile. Prevederea regulamentară spune că ASC Târgu Jiu nu se va mai putea înscrie la anul în Liga Naţională de Baschet. Cu siguranţă, dacă vom mai disputa şi aceste două meciuri vor fi ultimele pentru ACS Târgu-Jiu”, a spus Alionescu. Oficialul clubului a explicat de ce s-a luat această decizie. Rămasă fără aportul unor jucători americani, ACS Târgu-Jiu ar fi fost ,,carne de tun” în play-off, iar activitatea echipei de baschet oricum era sub mari semne de întrebare din cauza datoriilor şi restanţelor financiare către jucători. ,,Avantajul era strict din punct de vedere financiar, costurile erau mult mai mici. De asemenea, acolo sunt echipe care se pliază pe lotul pe care îl avem noi acum. Dacă am fi participat în play-off, am fi făcut un simplu act de prezenţă şi mie nu mi s-a părut normal să încurcăm oarecum competiţia. Am hotărât că este mai bine şi din punct de vedere sportiv să evoluăm în această grupă. Din punct de vedere financiar, prezenţa în play-off presupunea achitarea unei taxe de 1.500 de euro către Federaţie, taxa a treia de participare, plus şase meciuri, trei acasă, trei în deplasare. Costurile ar fi fost cu siguranţă mult mai mari şi nu ni le puteam permite”, a precizat antrenorul.

De ce s-a ajuns aici?
Fără îndoială, gruparea ACS Târgu Jiu a cunoscut momente frumoase, dar şi tensionate. Oamenii, care au demarat acest proiect, şi-au asumat practic renaşterea baschetului gorjean la nivel profesionist. Echipa a început la timonă cu Laurenţiu Răuţ, antrenor care s-a retras la mijlocul sezonului actual. Formaţia a debutat în noua sala polivalentă din oraş şi a atras ca un magnet fanii acestui sport. De altfel, mai mulţi sportivi autohtoni au revenit acasă, iar la echipă au debutat şi tineri cu reale calităţi. Din păcate, problemele de ordin financiar au dus la o ruptură între conducătorii clubului, iar fără sprijinul investitorilor privaţi a fost imposibil ca proiectul să revină pe linia de plutire. ,,În primul rând, a fost acea problemă legată de finanţare şi de buget la nivel naţional. Dacă am fi primit o finanţare, la un moment oportun, cu siguranţă, ar fi fost altceva. În al doilea rând, au fost acele greşeli manageriale, pe care le-am tot discutat. Ni s-a oferit sprijin din partea oamenilor de afaceri, iar noi, conducerea, nu am fost în stare să accesăm acel sprijin. Nu în ultimul rând, a fost şi o lipsă de comunicare la nivelul întregului sistem de conducere şi s-a ajuns la această situaţie”, a declarat principalul echipei. Alionescu a mai spus că îşi reproşează doar anumite rezultate din teren.
,,Din punct de vedere sportiv, aş avea unele reproşuri. În primul rând, că nu am reuşit să câştigăm niciun meci împotriva echipei din Focşani. Nu cred că a fost mult mai puternică decât noi încât să nu câştigăm împotriva lor. Altceva nu-mi reproşez, din punct de vedere sportiv, ne-am îndeplinit obiectivul pe care ni l-am fixat la început de sezon. Am ţinut un grup unit, am creat şi o oarecare emulaţie, ştiţi foarte bine că am avut meciuri şi cu 1.200 de spectatori în sală şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc încă o dată că au fost alături de noi. Îmi pare rău, că din punct de vedere al cunoştiinţelor legate de management, nu am sesizat mai devreme intenţiile care au fost şi care au dus la această situaţie”, a precizat antrenorul. E firesc acum ca speranţele iubitorilor de baschet să se lege de CSM Târgu Jiu. Rămâne de văzut cât de lezată va fi, pentru ,,exterior”, credibilitatea oamenilor de sport din Gorj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.