Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Gerul își ascute ,,colții” în următoarele două nopți, de altfel, normal pentru perioada în care ne aflăm

1377

Traversăm, în continuare, o săptămână stabilă din punct de vedere al vremii, cu un văzduh predominant senin, variabil temporar, cu un soare generos, dar ,,cu dinți”.
Ziua de azi {Joi, 9 Februarie 2023} va rămâne rece, cu maxime similare celor înregistrate de la debutul săptămânii, maximele atingând cel mult 2/3°C, în zonele de deal și podiș.
În zona montană, valorile termice maxime vor fi negative, acestea situându-se în jurul pragului de ger, cel de -10°C, de la 2000 m. altitudine.
Văzduhul se va păstra degajat, iar odată cu sosirea serii, valorile termice vor scădea rapid în întregul județ, în condiții de cer senin, întrucât, vineri dimineață minimele termice se estimează a fi cuprinse între: -6/ -7°C (în zonele deluroase si de podiș, pe malul râurilor din județ, în localitățile vecine)…-11/-12°C (în depresiuni și văi)!
Notă: Sunt șanse ridicate ca temperaturile minime să fie și mai scăzute decât cele prevăzute de modelele meteorologice analizate, stratul de zăpadă care încă persistă în cea mai mare parte a jumătății sudice din teritoriul gorjenesc, dar și în est, favorizând un proces semnificativ de răcire, un alt factor important fiind și presiunea atmosferică ridicată, datorată unui câmp anticiclonic, ce va menține calmul atmosferic o bună perioadă de acum încolo.
De asemenea, sâmbătă {11 Februarie 2023}, la orele răsăritului, pe arii relativ extinse se va semnala ger, urmând ca din acest weekend să asistăm la un treptat proces de încălzire a vremii!
Voi reveni cu informații actualizate și în cadrul paginii ,,Severe Weather Alert-Gorj”, în cadrul rețelei de socializare ,,Facebook”!
Text – prognoză: Darius Norocea
Foto 1: Wx.charts
Foto 2: Meteologix

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here