“Stăpânul Parângului” rămâne în arest preventiv

514

Finalizarea cercetărilor de către procurorii DNA în cazul vâlceanului Gheorghe Deaconeasa, devenit administrator peste zeci de mii de hectare de pădure din munții Parâng, nu a însemnat și lăsarea acestuia în libertate. Magistrații din județul vecin au prelungit mandatul de arestare preventivă a acestuia, dar și pe cel emis pe numele lui Ion Marius Bărbulescu, fost șef al Gărzii de Mediu, cel care l-a ajutat pe Deaconeasa să câștige o așa-zisă licitație organizată pentru administrarea suprafeței de 30.000 de hectare de teren forestier din Parâng. Bărbulescu a aranjat lucrurile în așa fel încât pădurea să ajungă la Deaconeasa, el primind în schimb bani și materiale de construcții în valoare de vreo 85.000 de lei, în schimbul “atențiilor” șeful Gărzii de Mediu dispunându-le subalternilor săi să închidă ochii la orice fel de nereguli comise de prietenul său. Deaconeasa mai are pe rol și alte dosare, într-unul el fiind condamnat recent la cinci ani de închisoare cu executare pentru că ar fi primit șpăgi de la Obștea Pociovaliștea pentru a permite retrocedarea a peste 500 de hectare de pădure în baza unor acte false în perioada în care acesta era șef al Ocolului Silvic din Voineasa.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.