Stanca și Gliwa, primele opțiuni pentru Grigoraș

537

Cu trei portari de valoare în lot, Grigoraș este nevoit să facă alegeri care poate nu sunt pe placul jucătorilor săi, dar care trebuie respectate.
Stanca, Gliwa și Mingote au pornit în acest an lupta pentru titularizare, însă doar primii doi par a fi acum în cărți.
Grigoraș a mărturisit că lupta, cel puțin pentru primele etape, pentru postul de titular între buturi se dă între Răzvan Stanca și polonezul Michal Gliwa, fără a da prea multe detalii despre situația portughezului Pedro Mingote, în acest moment cel mai vechi jucător din lotul gorjenilor. „Și cu Stanca și cu Gliwa am discutat. Dacă în returul campionatului trecut le-am împărțit la fiecare etapele, acum o să aleg eu. Eu îmi asum responsabilitatea rezultatelor și a alegerii portarului. E clar că orice jucător care nu evoluează, nu e mulțumit, dar și-au asumat fiecare această responsabilitate. Din păcate, este postul pe care schimbările nu se pot face în timpul jocului decât dacă este vorba de vreo accidentare. Nu pot să vă spun acum dacă va apăra Stanca sau Gliwa la ora debutului, mă voi hotărî atunci”, a declarat antrenorul Pandurilor despre portarii pe care se bazează la începutul sezonului 2014-2015.
Stanca, portarul care pare a avea prima șansă pentru a se afla între buturile pandure la meciul din Cupa Ligii, spune că decizia îi aparține antrenorului, ei având obligația de a se antrena cât mai bine pentru a-l convinge pe Grigoraș.
gliwaJucătorul trecut pe la Farul, Sportul, Steaua și Universitatea Craiova, vede Pandurii drept una dintre protagonistele Ligii 1, una dintre echipele cu pretenții la podium: „Normal, acum Pandurii este o echipă de top, nu mai e acea formație de acum 3-4 ani, când se bătea la retrogradare. Așa că scopul și obiectivele din sezonul ce urmează ar trebui să fie clasarea între primele trei echipe ale campionatului și câștigarea Cupei României, dacă nu chiar și a Cupei Ligii. Însă, noi ne dorim să jucăm cât mai bine, să câștigăm meci de meci și abia după aceea vom vorbi unde ne vom afla”, a declarat Răzvan Stanca pentru site-ul oficial al Pandurilor.
Acesta crede că echipa s-a întărit în această vară prin achiziționarea noilor jucători însă trebuie să arate asta și pe terenul de joc: „Noii veniți sunt jucători de valoare, de viteză, de care ne vom folosi și cred că s-au adaptat destul de repede cerințelor antrenorului. Sper ca pe viitor, asta să fie de bun augur”.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.