Staff puternic pentru Edi

244

Edi Iordănescu este pe punctul de a-și mări staff-ul tehnic cu doi oameni extrem de experimentați, doi oameni ce au lucrat cu Laurențiu Reghecampf la Steaua, dar şi la Al Hilal, Thomas Neubert și Radu Paligora.
Cei doi au fost invitați la Târgu-Jiu de Edi Iordănescu și Narcis Răducan și șansele de a semna contracte cu Pandurii sunt foarte mari. În staff-ul medical al Pandurilor și-au mai făcut apariția în ultima vreme doi asistenți medicali cu experiență, foști colaboratori ai unor antrenori cu nume, Adrian Neacșu, fiind unul dintre cei care au lucrat cu Dan Petrescu, antrenor care l-a solicitat și la ASA Târgu Mureș, și Iulian Mircea, care a lucrat până nu demult cu Laurențiu Reghecampf.
De la venirea sa la Târgu-Jiu, antrenorul Edi Iordănescu a fost extrem de interesat în a avea la echipă cele mai bune condiții de antrenament, refacere și recuperare, Pandurii investind mult în acest domeniu în ultima vreme. Clubul gorjean dispune deja de un program de vitaminizare, de mai multe aparate de electrostimulare Compex, dispozitive cu impulsuri electrice care ajută la refacerea musculaturii după efort, dar și de o saună mobilă cu ozon, toate acestea ajutând la o refacere mai rapidă a jucătorilor după meciuri și antrenamente.
Odată cu acești noi pași, Pandurii își arată intențiile clare de a depăși cu mult ceea ce a realizat anul trecut, tinzând spre un loc pe podium și chiar spre un trofeu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here