Spitalul Județean va avea spălătorie proprie

786

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu va avea de la sfârșitul acestei luni funcțională o spălătorie proprie, una dintre cele mai moderne din Oltenia, după cum afirmă managerul Gigel Capotă. Decizia de reînființare a spălătoriei i-a aparținut acestuia și a fost luată la câțiva ani, după ce spitalul externalizase acest serviciu. La fel s-a întâmplat atunci și cu secția de croitorie care, între timp, a fost și ea reînființată. La vremea respectivă șefii spitalului considerau că vor face economii la buget, dar calculele actuale arată că de abia acum banii sunt cheltuiți mai eficient. Anul trecut spitalul a avut de plătit circa 800.000 de lei pentru serviciile de spălare a lenjeriilor, iar acum cu jumătate din suma respectivă a reușit să își cumpere mașinile de spălat necesare, uscătorul și doi calandri la care să fie călcate cearșafurile și pernele. “Intenția noastră nu a fost să facem neapărat economii, ci să urmărim și cum se spală lenjeria. Avem aparatură modernă și putem urmări cum se spală și dezinfectează lenjeria, mai ales cea provenită de la secția chirurgicală. Estimez o reducere la jumătate a cheltuielilor pentru această activitate. Cred că a fost o greșeală externalizarea spălătoriei. Nu mă interesează ce a fost înainte, mă interesează ce vom face de acum încolo și de aceea am luat decizia de a internaliza croitoria și spălătoria. Am reușit să investim bani puțini pentru că multe lucrări le-am făcut în regie proprie. Avem inclusiv mașină cu barieră aseptică, avem condiții moderne de acum încolo pentru un astfel de serviciu de spălătorie”, spune Capotă, care speră ca peste câteva luni să reușească să spele aici și lenjeriile celorlalte spitale din județ, ceea ce ar constitui o sursă de câștig pentru unitatea sanitară.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.