Sondajele „secrete” ale liberalilor, făcute azi public

451

dian popescuNiciunul dintre sondajele făcute de PNL Gorj în vreo zece localităţi din judeţ nu va mai avea de azi caracter secret, de uz intern pentru organizaţie, după ce liderul filialei, Dian Popescu, a decis să facă el însuşi publice procentele ce se regăsesc în opţiunile de vot ale candidaţilor asupra cărora au fost chestionaţi alegătorii în ultimele două săptămâni.

Popescu vrea să evite astfel orice discuţie ulterioară, convins fiind că procentele ţinute la secret vor da naştere la tot felul de zvonuri şi comentarii, care, în cele din urmă, ar putea să dăuneze „sănătăţii” USL, mai ales că în unele organizaţii locale există nemulţumiri faţă de modul de desemnare a candidaţilor. Şeful PNL Gorj ar urma să susţină azi o conferinţă de presă alături de vicepreşedintele Claudiu Săftoiu, cel care a şi centralizat până aseară cifrele din sondaje, Dian Popescu menţionând că nu vor fi făcute publice doar numele unor candidaţi care nu sunt liberali şi care au fost incluşi în sondaje fără acceptul lor. Cel mai probabil filiala încearcă să-i atragă de partea sa şi atunci alegătorii ar putea afla şi cine sunt „secreţii” din sondajele despre care se va vorbi azi.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.