Şoferii vitezomani şi pietonii grăbiţi, sancţionaţi de poliţişti

449

Zeci de şoferi şi de pietoni au fost amendaţi de poliţişti, primii după ce au fost prinşi circulând cu viteză prea mare, iar ceilalţi pentru traversare neregulamentară.

În perioada 15-16 iulie, poliţiştii rutieri din cadrul I.PJ. Gorj au desfăşurat două acţiuni pe linia combaterii nerespectării dispoziţiilor legale de către conducătorii de vehicule, privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public şi respectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pe linia verificării legalităţii transportului rutier public de persoane în regim de taxi. Cu această ocazie poliţiştii au aplicat 81 de sancţiuni; 50 dintre acestea au fost aplicate pietonilor, pentru traversare neregulamentară, iar 11 pentru nerespectarea regulilor privind portul centurii de siguranţă. Cuantumul total al amenzilor depăşeşte suma de 23.415 de lei. În urma celor două acţiuni au mai fost reţinute trei permise de conducere şi constatată o infracţiune. Controalele în trafic ale poliţiştilor rutieri au continuat şi vineri, când oamenii legii au desfăşurat acţiuni pe linia combaterii consumului de băuturi alcoolice, combaterii nerespectării regimului legal de viteză, prevenirea şi combaterea indisciplinei pietonale şi neacordării priorităţii de trecere acestei categorii de participanţi la trafic. Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 167 de sancţiuni. Cinci dintre acestea au fost aplicate pietonilor, pentru traversare neregulamentară, 158 conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 92 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi patru pentru alte acte la regimul normativ care reglementează transportul public de persoane şi mărfuri. Valoarea totală a amenzilor aplicate pe parcursul acestei acţiuni depăşeşte suma de 49.700 de lei.

14 permise, reţinute
Cu ocazia acţiunilor au mai fost reţinute 14 permise de conducere, din care cinci pentru consumul de băuturi alcoolice, trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru neacordarea priorităţii de trecere la pietoni şi două pentru alte încălcări ale legislaţiei. Totodată au fost constatate trei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.