Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat din Bucureşti, prins în timp ce conducea autoturism pe drumurile publice, deşi avea permisul suspendat.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, localitatea Iezureni, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat din data de 23 august 2015. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
R.L.