Doar gospodăriile colective şi cele de stat reprezintă viitorul în agricultură! Aşa îi certa la Moscova, Mikoian (ministrul Comerţului) din U.R.S.S. pe comuniştii români!
Analiza pe care au făcut-o sovieticii între 8 – 13 iulie 1953, economiei R.P. Române era realistă, dar nu şi dezinteresată. În 8 iulie 1953, S.N. Hruşciov spusese:
„Sectorul individual din agricultură trebuie ajutat mai mult.
În România socialismul nu poate fi construit fără MĂMĂLIGĂ!”
Mare dreptate a avut acest S.N. Hruşciov…
R.P. Română, sub aripa ocrotitoare a U.R.S.S., păşea încet, dar SIGUR, spre comunism şi într-adevăr cu ajutorul mămăligii româneşti.
La începutul lunii iulie 2009 am obţinut greu, dar am obţinut, un interviu cu maistrul electrician pensionar Tudorache N. Nicolae din satul Hârnea, comuna Albeni, privind dramaticul moment al colectivizărilor ce i-a lovit şi familia sa. Interviul s-a desfăşurat în gospodăria sa. Maistrul şi-a amintit de perioada 1949 – 1962, fiind „încurajat” şi de câteva pahare de vin, care i-au mai dat pofta de a rememora:
„Sunt fiul lui Tudorache Nistor şi Aurelia, iar în preajma colectivizării mă apropiam de vârsta de 14 ani! Părinţii mei erau cotaţi ca ţărani mijlocaşi, tinzând spre chiaburi, având o suprafaţă de pământ de aproape 10 ha (din care 7 ha arabil şi 3 ha de pădure). Părinţii mei nici nu aveau de gând să mă dea pe viitor la vreo şcoală! Doreau doar să nu părăsesc satul, şi pe viitor să mă ocup să le administrez moşia. Momentul pe care mi-l aduc foarte bine aminte este atunci când securistul şi activistul Haita, în preajma colectivizării, a pătruns cu TUPEU în gospodăria noastră, în curtea noastră, l-a apucat pe tata de piept şi l-a obligat să semneze cererea de intrare în G.A.C. Tatăl meu, fiind un om impulsiv, după aceea a făcut prostia să pună mâna pe topor, ameninţându-l că-l taie! Securistul Haita nu era singur: mai erau oameni ai Sfatului Popular Albeni. Ca urmare a gestului său necugetat, a fost luat pe sus de miliţieni, dus în beciul Sfatului Popular, bătut şi înfometat. A fost ţinut o săptămână în arestul miliţiei. I s-au administrat bătăi şi ciomăgeli bune, care în final l-au domolit. A cerut, bietul tata, să i se dea să semneze, tot ce vor… S-a întors acasă schimbat şi nici că a mai cutezat să se opună colectivizării. De fapt, anterior, tata cunoscuse şi groaznicul proces al COTELOR, care-l împinsese în pragul NEBUNIEI!
Bunicul meu, Tudorache Gheorghe, când a văzut boii, cei doi boi, Prian şi Stelică, că-n primăvara lui 1962 ară prin faţa casei, conduşi de „coatele goale” ale G.A.C.-ului înfiinţat, s-a dus, i-a mângâiat, i-a pupat, după care s-a îmbolnăvit şi a MURIT!
Intrarea familiei mele în G.A.C.-ul înfiinţat în primăvara lui 1962 în satul Bolboceşti, comuna Albeni, ne-a adus în sapă de lemn. Nu am mai văzut zi bună! Belşugul se terminase. Părinţii lucrau în G.A.C. şi trebuiau să-şi facă NORMELE. Pământ nu mai aveam decât în preajma casei: 5 – 10 ari. Cât despre animale… Doar 5- 10 găini mai aveam pe bătătură! Maistrul pensionar Tudorache N. Nicolae, cu o privire pierdută, brusc a întrerupt firul amintirilor sale despre colectivizare! Şi-a adus aminte de tatăl său ce a murit, a privit pe mama sa ce trăieşte şi are peste 85 de ani, ce era în preajma noastră, ochii i s-au umezit… Câteva lacrimi se adunaseră la colţul ochilor. Brusc a încetat! Interviul meu luase sfârşit!”
Voicu Teodor
