Social-democrații țin aproape, la Mușetești

690

Candidatul PSD Mușetești, Adrian Lican, împreună cu staff-ul de campanie, dar și cu Ionuț Drăgoi, candidat la Consiliul Județean Gorj, au stat de vorbă, la începutul acestei săptămâni, cu cetățenii pentru a le prezenta strategia de dezvoltare a comunei, dar și a județului pentru următorii patru ani.

musetesti“În mandatul 2016-2020 îmi propun reabilitarea unităților de învățământ, să fac demersuri pentru reînființarea Școlii Primare Grui, să aprovizionez din timp școlile cu cele necesare pentru sezonul rece, să acord cadouri consistente elevilor în preajma sărbătorilor de iarnă, dar și burse sociale conform prevederilor legale. Îmi doresc și să reabilitez căminul cultural din satul Mușetești și să înființez un ansamblu folcloric. Sunt și alte capitole asupra cărora mi-am aplecat privirea și sunt convins că toate vor duce la dezvoltarea comunei, o comună europeană”, a spus Adrian Lican.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here