Şocant! Tânăr găsit spânzurat pe un pod

274

Un tânăr de 23 de ani, din cartierul Slobozia, a fost găsit spânzurat, sâmbătă, de un pod de cale ferată. Descoperirea șocantă a fost făcută de un pescar, care l-a chemat pe unchiul băiatului la fața locului. Polițiștii au efectuat cercetări, întocmind dosar penal pentru moarte suspectă. Surse susțin că tânărul avea probleme de sănătate.
”La data de 16 iunie, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 cu privire la faptul că un tânăr de 23 de ani, din Slobozia, a fost găsit spânzurat sub podul de cale ferată care trece peste râul Șușița. Cadavrul a fost transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru moarte suspectă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Tânărul nu a lăsat un bilet de adio.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here