SNLO şi UM Sadu datorează statului 152 de milioane de lei

320

DeschidereUzina Mecanică Sadu şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia pot ocupa lejer primele poziţii într-un top al societăţilor datornice către statul român. Ultimele rapoarte ale ANAF arată faptul că cele două societăţi din Gorj totalizează o valoare a restanţelor obligaţiilor fiscale către stat de 1.520 de miliarde de lei vechi.

Din aceşti bani, ar putea fi achitată o parte a datoriei ţării faţă de Fondul Monetar Internaţional, s-ar putea cumpăra aproape 760 de apartamente cu trei-patru camere în municipiul Târgu-Jiu sau s-ar achiziţiona peste 4.500 de maşini noi de producţie românească. În ciuda acestui fapt, conducerile celor două unităţi se bat cu pumnii în piept că societăţile aduc profit judeţului, fără să ia în calcul datoriile imense pe care acestea le înregistrează la ANAF.

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, alături de Societatea Comercială „Uzina Mecanică Sadu” se încadrează pe lista marilor contribuabili la bugetul de stat care totuşi datorează bugetului ţării sume importante de bani, de peste 152 de milioane de lei. Potrivit rapoartelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale (ANAF), UM Sadu şi SNLO înregistrau valori mari ale obligaţiilor restante la bugetul de stat la finele primului trimestru al acestui an. Valoarea obligaţiilor către bugetul de stat din anii fiscali precedenţi în care s-au înregistrat obligaţii fiscale restante la UM Sadu este de 33.740.114 lei. De asemenea, la 31 martie a.c., aceeaşi unitate înregistra o restanţă de 1.561.208 lei din care 9.167 lei reprezintă impozitul pe profit, 4.645.334 lei este impozitul pe veniturile din salarii, 81.735 de lei sunt accizele, iar valoarea dobânzilor şi a penalităţilor este de 4.945.259 de lei. De asemenea, totalul obligaţiilor fiscale restante la bugetul de stat al SNLO la finalul primelor trei luni ale anului în curs are o valoare de 142.007.799 lei, din care impozitul pe profit este de 1.026.336 de lei, TVA-ul este 67.149.716 lei, 28.094.592 de lei reprezintă alte impozite şi taxe, iar dobânzile şi penalităţile au o valoare de 45.748.165 de lei.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.