Situaţia culturilor compromise de secetă, transmisă către Ministerul Agriculturii

509

În ciuda ploilor căzute săptămâna trecută la nivelul întregului judeţ, seceta a făcut pagube importante, cele mai afectate fiind culturile înfiinţate în primăvara acestui an. Fermierii s-au trezit astfel cu o producţie agricolă diminuată, iar la nivelul primăriilor din Gorj s-au întocmit situaţii centralizatoare care au ajuns la Prefectură şi, mai apoi, au fost transmise către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Conducerea Direcţiei pentru Agricultură Gorj a prezentat, ieri, raportul cu ravagiile produse la nivelul culturilor din judeţ din cauza secetei instalate în urmă cu aproximativ două luni de zile. Prin Ordinul Prefectului nr. 196/05.08.2015, s-au solicitat la toate localităţile din judeţ informaţii referitoare la situaţia culturilor şi a suprafeţelor de teren afectate de secetă. În acest sens, toţi fermierii afectaţi de temperaturile crescute şi lipsa precipitaţiilor, pot depune o cerere la primărie, privind culturile şi suprafeţele de teren afectate. Gradul de dăunare şi valoarea pagubelor fiecărui fermier care a înaintat o cerere către primărie, va fi evaluată de către o comisie constituită la nivelul administraţiei locale, care se va deplasa în teren pentru întocmirea unui proces verbal.
“Până la această dată, am primit din teritoriu, următoarele situaţii, pe care le-am centralizat şi le-am transmis la MADR: suprafaţa totală afectată de secetă este de 1.882,99 ha cu o valoare estimată a pagubelor de 2.635,59 mii lei. În ceea ce priveşte culturile afectate avem la: porumb boabe avem pagube de 2.123,09 mii lei, deoarece a fost afectată o suprafaţă de 1.533,49 ha; la soia gradul de dăunare este de 100% adică au fost afectate toate cele 40 de ha, pagube estimate la 160 mii lei; la floarea soarelui avem un grad de afectare de 90 % adică 52,5 ha cu o valoarea estimată de 90,7 mii lei; în cazul lucernei gradul de dăunare este cuprins între 30 şi 60% fiind pagube estimate de 163,8 mii lei, iar afectate de secetă au fost 57 ha; suprafaţa de păşune de 200 ha are un grad de afectare total, pagubele estimate situându-se la valoarea de 98 mii lei”, a declarat Dan Tănăsescu, şeful Direcţiei Judeţene pentru Agricultură.

Cultura de toamnă, compromisă?!
Seceta instalată la nivelul judeţului Gorj punea în pericol campania agricolă de toamnă, respectiv înfiinţarea culturilor de rapiţă şi cereale păioase ce însumează peste 11.000 de hectare.
“Având în vedere precipitaţiile căzute în ultima săptămână ce au totalizat peste 50-60 litri/mp a dat posibilitatea efectuării lucrării de bază, adică a arăturii pe suprafeţele de teren rămase nearate după recoltarea cerealelor păioase. Până la această dată, au fost arate aproximativ 650 ha, din păcate foarte puţin, urmând ca în perioada următoare suprafaţa arată să crească”, a precizat şeful Direcţiei pentru Agricultură Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.