Urmând deviza care l-a consacrat în ultima perioadă, „Mereu aproape”, Sindicatul „Sănătatea” a donat vopsele şi materiale necesare reabilitării casei scărilor din două sedii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, cel de pe strada Tudor Vladimirescu şi Spital 700. Conducerea SJU mulţumeşte sindicatului pentru sprijin.
Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a reuşit să atragă, în ultima perioadă, o serie de donaţii şi sponsorizări cu care se vor îmbunătăţi condiţiile din unitate. Una dintre recentele sponsorizări este cea făcută de Sindicatul „Sănătatea” Gorj şi constă în materiale necesare pentru modernizarea casei scărilor din două clădiri ale SJU. „Sindicatul „Sănătatea” ne-a donat vopsele şi materiale necesare reabilitării casei scărilor din cele două sedii, de pe Tudor şi Spital 700. Este un gest pe care noi îl apreciem şi îi mulţumim conducerii sindicatului pentru sprijinul pe care ni l-a acordat”, confirmă managerul Tiberiu Tătaru.
Pentru Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj, acest gest reprezintă o normalitate, cu atât mai mult cu cât în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu îşi desfăşoară activitatea şi membri ai sindicatului său, dar, mai ales, pentru faptul că este vorba despre un spital, loc în care, mai devreme sau mai târziu, ar putea ajunge oricare dintre locuitorii acestui judeţ.
M.S.