(S)indicative

462

bunila 003Sindicatele din România au cultivat în cei 20 de ani de democraţie aproximativă două tipuri de lideri, orientându-se în formarea lor după politica de cadre a vechilor structuri comuniste.

Gorjenii au luat act de existenţa celor două tendinţe atunci când au văzut manifestările tandemului Cosma-Creţan şi evoluţia ulterioară a liniei conciliante impuse de Marin Condescu, care a permis şi trimiterea în decor a unor lideri puternici, odată cu închiderea întreprinderilor miniere.

Patrimoniul acestor sindicate, intrate în disoluţie a rămas mereu în custodia celor care au continuat să existe ca lideri în sindicatele lor. Din 1992 încoace, sindicatele au făcut şi exerciţii politice, trimiţându-i ca reprezentanţi în administraţiile locale, judeţene şi naţionale, sau în formulele alese în aceeaşi ordine, oameni de administraţie, crezând că vor putea avea influenţă şi folos prin intermediul lor. Începând cu anul 2000, sindicatele au năpădit pur şi simplu zona deschisă de imixtiunea lui Miron Mitrea în politică, deşi administraţia de dreapta, care a guvernat România din 1996 până în 2000, interzicea prin lege activitatea politică a liderilor de sindicat.

În Gorj, sindicaliştii s-au abonat la o dublă reprezentare politică-sindicală al căror prim reprezentant a fost Ilie Petrescu. Despre performanţele acestui sindicalist – politician, nu trebuie să mai vorbim, ele fiind aproape nule. Colac peste pupăză, atunci când a terminat cu politica, sindicatul l-a aruncat peste bord pe ex-preşedintele Petrescu, desfiinţându-i şi sindicatul şi locul de muncă. Astfel că singurul senator din istoria Gorjului cu două mandate la activ, deşi face parte din Alianţa PSD+PC, a ajuns la mâna PD-L, care i-a oferit un post de director la o unitate destul de mică.

Acum, Militaru şi Ruşeţ păstrează încă şi funcţiile sindicale, pe lângă mandatul de parlamentar, dar odată cu nominalizarea lui Ruşeţ în calitate de preşedinte interimar al PD-L Gorj, acest lider curajos va produce prima ruptură vizibilă dintre politică şi sindicalism. Ruşeţ a declarat că renunţă la toate responsabilităţile sindicale şi dacă o face repetă într-un fel gestul altui revoluţionar, care a renunţat la propriul fiu în interesul armatei pe care o conducea.

Gestul îi aparţine lui Taras Bulba şi s-a consumat în stepele reci şi pustii ale Rusiei. Până la urmă, acest gest de curaj a ridicat moralul luptătorilor. Aşa face şi Ruşeţ: pleacă din sindicatele de la Mătăsari, pe care le-a creat, cărora le-a stabilit regulile şi puterea pentru a se dedica reformării armatei politice portocalii, perimate de managementul pecuniar al lui Ionel Manţog.

Din această cauză chiţăie toţi şobolanii crescuţi împrejurul guzganului cel mare, care n-are nicio legătură cu pământul Gorjului, el este mehedinţean get beget şi, conform Bibliei, nimeni nu poate fi prooroc în satul lui. Fără bani şi fără puterea dată de politică, Manţog ar putea redeveni un om cumsecade şi şi-ar putea dovedi priceperea în cauze judiciare, pentru că din cauza priceperii lui din minerit s-a ales praful de economia Gorjului şi de structura intelectuală a mii de oameni.

Notă: Domnule senator, nimeni nu poate mulţumi pe toată lumea, dar dacă vreţi să rămâneţi la putere, să nu vă înconjuraţi numai de nemulţumiţi! Duceţi jocul până la capăt, pentru că Manţog nu ştie să joace cinstit!

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here