Sindicaliștii din CEO vor întâlnire cu Orban. „Mesajele transmise destabilizează pacea socială”

1093

Situație grea la Complexul Energetic Oltenia. Compania funcționează de luni bune la capacitate redusă, iar minerii sunt îngrijorați. Ei cer o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, mai ales că ultimele declarații ale acestuia, în legătură cu energia pe cărbune, au produs mari tensiuni în Gorj. Din nou, Federaţia Naţională Mine Energie solicită Guvernului României stoparea importului de energie electrică din ţări care nu au obligaţia de a achita certificate de carbon.

,,Federația Națională Mine Energie vă solicită, încă o dată, să întreprindeți toate măsurile necesare pentru stoparea importului de energie electrică din țările non-UE, țări care nu au obligația de a achita certificate de CO2, astfel încât energia necesară pentru consumul intern să fie produsă de capacitățile de producție ale României, în vederea protejării locurilor de muncă ale salariaților pe care îi reprezintă”, susțin sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia în adresa trimisă premierului Ludovic Orban și ministrului Energiei și Economiei, Virgil Popescu.
Mai mult, FNME vorbește și despre „situația foarte grea” în care se regăsește Complexul Energetic Oltenia din cauza modului în care funcționează piața de energie din România, „funcționare neconcurențială”, cât și a „întârzierilor nejustificate” ale adoptării actelor normative necesare pentru deschiderea fronturilor de lucru în carierele miniere.
„Din prețul final al energiei electrice, producătorul primește sub o treime, cu mult mai puțin decât în celelalte țări, cu toate că la producător sunt costurile cele mai mari”, explică reprezentanții FNME.

Un nou semnal de alarmă
Sindicaliștii au taxat și ultimele declarații ale premierului Orban privind renunțarea la energia pe cărbune, în condițiile noii politici europene privind reducerea emisiilor de carbon.
„Contradicțiile din proiectul Strategiei Energetice, Planul Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice 2021-2030 și mesajele transmise de dumneavoastră destabilizează pacea socială în rândul salariaților care merită siguranța locurilor de muncă după eforturile depuse pentru asigurarea siguranței în funcționarea Sistemului Energetic Național”, mai arată FNME.
Dumitru Pîrvulescu, președintele FNME, spune că decarbonarea nu înseamnă renunțarea la cărbune. „Am adaptat, ca și companie, tehnologii care să nu mai polueze, modernizând agregatele din centralele electrice, astfel încât ne-am încadrat în parametrii necesari pentru a obține acordurile de mediu pentru cele patru termocentrale din portofoliul companiei”, spune liderul de sindicat, care cere o întâlnire cu premierul Ludovic Orban. „Ne simțim nevoiți să vă solicităm sprijinul, întrucât până în prezent nu se întrezăresc soluții viabile care să garanteze funcționarea în siguranță a Sistemului Energetic Național și care să protejeze producătorii clasici de energie ai statului român. Pentru detalierea acestor aspecte, domnule Prim-ministru, vă solicităm o întâlnire, cât mai curând posibil, astfel încât să găsim împreună cele mai bune soluții pentru energetica românească”, se mai arată în adresa FNME.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here