Circa 50 de angajaţi ai penitenciarelor din Târgu-Jiu, Craiova şi Drobeta Turnu Severin au protestat, joi, în faţa Penitenciarului Pelendava, în semn de nemulţumire faţă de refuzul autorităţilor de a le soluţiona o serie de revendicări, care vizează condiţii mai bune de lucru, acordarea unor drepturi băneşti, ocuparea funcţiilor de conducere prin concurs.
Preşedintele Sindicatului Pajura Dolj, Gheorghe Bran, a declarat că angajaţii din penitenciare solicită condiţii de lucru mai bune, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea statutului poliţistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionarilor, plata integrală a orele suplimentare, inclusiv pentru angajaţii civili. „Ministrul Justiţiei a promis acum un an standarde privind condiţiile de lucru în penitenciare şi un plan multianual de investiţii, dar nu s-a ţinut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiţii a fost redus la jumătate. În legătură cu orele suplimentare, în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. De asemenea, cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior şi încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depăşirea limitei de 1 an permisă de lege, chiar directorul general Marian Dobrică aflându-se de mai bine de două luni în această situaţie. Cerem aplicarea legii cadru a salarizării şi pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională începând cu octombrie 2018 şi eliminarea din legislaţie a scamatoriei prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanţă de urgenţă, pensiile angajaţilor din penitenciare, poliţiştilor şi militarilor”, a spus Gheorghe Bran. Acesta a mai afirmat că printre revendicări se află şi plata orelor suplimentare pentru personalul civil, unii dintre aceştia ajungând şi la 400-500 de ore pe an, deşi prin legislaţie există o limitare la 360 de ore. Angajaţi din penitenciarele Pelendava, Craiova, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu Severin şi Centrul de Detenţie Craiova vor fi prezenţi în data de 3 octombrie la mitingurile organizate la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Dacă în urma acestor acţiuni de protest în stradă autorităţile nu vor reacţiona, se ia în calcul blocarea activităţii penitenciarelor, ca urmare a refuzului angajaţilor de a lucra în condiţiile oferite de angajator referitor la siguranţa personală şi respectarea standardelor de personal în raport cu misiunile de îndeplinit.
A.STOICA