Și a venit! A venit! Moș Crăciun….. la Grădinița cu P.P. Nr 1 Târgu-Jiu

1678

Gest nobil din partea directorului Viorel David! Acesta a oferit, prin firma Artego, daruri copiilor de la Grădinița cu P.P. Nr 1 Târgu-Jiu. Moş Crăciun cu tolba plină a ajuns la serbarea copiilor de la Grădinița cu P.P. Nr 1 Târgu-Jiu.
Chiar dacă zăpada a rămas o amintire, Moş Crăciun a înlocuit sania cu portbagajul mașinii şi uite aşa, a ajuns şi la serbarea micuților.
Cum să nu îti dorești să devii mai bun, să nu încerci să aduci numai bucurii copiilor din jur.
,,Acțiunea noastră a fost poate o picătură într-un ocean de nevoi, dar dacă știm că astfel reușim să alungăm măcar o parte dintre ele și să schimbăm în bine viața cuiva, asta ne motivează să perseverăm”, a declarat Claudia Burci directorul Grădiniței cu P.P. Nr 1 Târgu-Jiu.
,,Emoţionaţi, fiecare după puterile lui, cei mici, i-au spus Moşului poezii şi cântece, dar ochii nu li s-au dezlipit de pe sac.
Darurile au fost pe măsura aşteptărilor iar Moşul, cum este mare amator de poezii şi cântece, nimeni nu a primit nimic până ce nu a demonstrat că a învăţat o poezie sau un cântec. La sfârşit, Moșul cu sacul gol, a plecat și el să se odihnească până la ajunul Crăciunului de anul viitor”, a declarat prof. înv. preșcolar Ramona Pavel.
,,Ne-am promis să punem cât mai multe zâmbete pe fața copiilor, în a auzi dorința din inimile lor. Ne bucurăm atunci când vedem că activitățile propuse le aduc zâmbetul pe buze! Binecuvântat este sezonul care adună toată lumea într-o conspirație a dragostei”, a declarant prof. înv. preșcolar Ramona Popescu.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here