Sezon terminat pentru Batin!

665

Atacantul Paul Batin nu va mai îmbrăca tricoul Pandurilor în acest sezon. Antrenorul Flavius Stoican a declarat că nu se va mai baza pe serviciile vârfului de 29 de ani pentru ultimele 7 runde. Vina îi aparţine în exclusivitate jucătorului, care şi-a lovit un coechipier la scurt timp după ce a ajuns la Târgu-Jiu. Cel mai probabil, actualul lot s-a dezis de Batin, şi nu are rost ca lucrurile să se mai complice. “Nu cred că o să-l mai vedem pe Paul Batin până când se va termina acest sezon. Sper să rămânem în prima ligă şi atunci lucrurile se vor schimba. Depinde, sunt mai mulţi factori. Depinde şi de dorinţa lui pe mai departe, e vorba şi despre discuţiile pe care o să le am cu el, dar până când se va termina sezonul nu intră în calcule”, a spus Stoican. Principalele variante în ofensivă sunt, în acest context, Sergiu Negruţ, Yasin Hamed şi …Gabriel Dodoi. “Cu siguranţă, mi-ar fi plăcut să avem concurenţă, şi mă refer, în primul rând la experienţă. Am doi jucători în care eu cred: unul este Yasin Hamed, chiar dacă este un puşti şi, mai mult, am speranţe şi în Dodoi. Cel puţin la ultimele antrenamente şi-a schimbat foarte mult atitudinea, sper să facă şi la echipa a doua diferenţa, pentru că eu ţin foarte mult la acest lucru. Dacă va avea o evoluţie foarte bună vineri, cu siguranţă o să-l vedeţi pe teren şi la meciul de duminică”, a declarat antrenorul gorjenilor.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.