Sezoane îngheţate la baschet şi handbal

1537

Cele mai importante sporturi de sală vor reveni abia în următorul an competiţional. După noi consultări cu cluburile, federaţiile de baschet şi handbal din România au hotărât îngheţarea campionatelor. Preşedintele FRB, Horia Păun, a declarat că terminarea sezonului a fost agreată de toate formaţiile. „Din păcate, ridicarea restricţiilor se va face gradual, iar acum propunerile fac referire doar la seniori şi loturile olimpice. Nu ştiu câte cluburi îşi vor permite să se supună acestor restricţii drastice, cu carantină şi izolare totală, cu personal, staff, dispus să stea în cantonament atâtea săptămâni. În principiu, în urma discuţiilor cu cluburile din Liga Naţională de seniori şi senioare, am agreat să închidem. Decizia nu a fost luată încă, probabil vor mai fi unele discuţii cu cluburile. Oricum, liga ar fi trebuit să se închidă pe 31 mai şi cam toate contractele erau până la acea dată.Vom mai avea nişte discuţii, dar e greu de presupus că vom avea forţa financiară, în primul rând, să respectăm condiţiile pentru a finaliza competiţiile pe teren. Vom face exact cum s-a întâmplat şi în alte ligi din Europa, îngheţare, nu promovează, nu retrogradează nimeni. Aşa s-a întâmplat. Ne-am fi dorit să terminăm pe teren competiţia sportivă, dar, din păcate, pandemia şi tot ceea ce a generat ne ia acest drept de a termina competiţiile aşa cum ar fi trebuit să se întâmple. Decizia finală va fi luată prin Comitetul Director”, a declarat Păun pentru Agerpres.La handbal, după ce echipele feminine au decis în unanimitate terminarea sezonului intern, şi 11 din cele 14 grupări din Liga Zimbrilor au fost pentru încheierea actualei ediţii de campionat. Toată lumea a decis că Final Four-ul din Cupa României să fie reprogramat. S-a mai vorbit și despre un campionat viitor cu 16 echipe, cu excluderea unei variante de baraj de promovare / retrogradare. Luni, 18 mai, va avea loc o ședință a Consiliului de Administrație, unde se va hotărî o soluție finală pe baza propunerilor din cele două ședinte, care au avut rol consultativ.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here