Șezătoare, în Parohia Strâmtu – Protoieria Târgu-Jiu! Tinerele fete au învățat să coase o ie tradițională românească

1379

În parohia Strâmtu, protoieria Târgu-Jiu Sud, în ziua de sâmbătă 9 martie, a avut loc o șezătoare unde tinerele fete au învățat cum să coase o ie tradițională românească. Șezătoarea a avut loc la Școala Primară din satul Larga, comuna Samarinești; preotul paroh Popescu Ovidiu Dumitru, cel ce coordonează proiectul Biserica, sufletul satului, a avut ca invitate pe profesor Despina Balteanu din Băile Herculane și pe sora acesteia, Golea Doina, care își au originile din familia Săvoiu, o familie de renume a satului Larga. Profesoara este o iubitoare a tradițiilor românești și o luptatoare pentru păstrarea și transmiterea valorilor tradiționale tinerilor, noilor generații.

În debutul activității doamna profesoară a explicat modul în care erau țesute iile în trecut, vorbind despre părțile componente a iei tradiționale și simbolistica spirituală a acesteia. În momentele sale de inspirație a compus versuri dedicate iei tradiționale:
„Ia românească
Este rugăciune către Dumnezeu
Timp…imortalizat
În infinite cruci ale Sfântului Andrei
Ce nasc altițe cu flori și fluturi
Și râuri…coloane infinite
Ce leagă cerul de pământ
Și fac drum către îngeri…”
La acest eveniment a mai participat și un grup de fete de la Școala Gimnazială Ion Valceanu din Dragotești, coordonate de profesoarele Necșulea Angelica și Pătrașcu Diana, de asemenea, iubitoare ale tradițiilor satului românesc și luptătoare pentru păstrarea și promovarea portului tradițional românesc. Fetele din Dragotești, prin cântecele din fluier, au creat o atmosferă cu adevărat a șezătorilor de altădată, când erau îmbinate muzica, jocul tradițional și confecționarea hainelor de sărbătoare. La buna desfășurare a acestei activități, preotul Popescu Ovidiu-Dumitru, a fost ajutat de către învățătoarea Ciopac Emilia și educatoarea Giurcău Alina.

Mucenici pentru participanți
Ziua de 9 martie este ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții 40 de Mucenici și tradiția spune ca în această zi să fie împărțiți mucenici. Cîteva gospodine ale satului au pregătit tradiționalii mucenici și plăcinte cu brânză pentru a încununa atmosfera șezătorilor și a vieții satului de altădată. La sfîrșitul activității, fetele care s-au remarcat au primit mici recompense din partea profesoarei Despina Bâlteanu, constând în materiale necesare pentru exersarea cusutului motivelor tradiționale care se regăsesc pe ia românească.

Urmează o expoziție de fotografie veche
În cadrul acestui proiect, în ziua de 16 martie va avea loc un alt eveniment, de data aceasta în fața Bisericii de Lemn „Sfântul Nicolae”, unde va fi realizată o expoziție de fotografie veche, în care se vor putea vedea imaginea satului și a oamenilor de altă dată în diferite împrejurări și evenimente. Invitați la acest eveniment vor fi: Clubul Copiilor din Motru, coordonator profesor Vînturiș Cosmina, în parteneriat cu primăriile și școlile comunelor Samarinești și Văgiulești care au două grupuri de dansatori coordonate de profesor Pistol Petre – coregrafie, Albu Constantin -muzică, iar la nivel local conduse de către domnii directori Corlan Cornelia și Raț Florin, precum și referenții doamna Balaban Eugenia și domnul Zoican Dumitru, care vor prezenta un moment artistic de joc și cântec popular. Un alt invitat este doamna Corlan-Enache Georgeta, profesor al Palatului Copiilor Drobeta Turnu Severin, filiala Baia de Aramă; doamna va veni însoțită de un grup de copii și vor prezenta un moment de cântec popular tradițional românesc. Prin acest proiect se dorește să se evidențieze importanța Bisericii în viața oamenilor și legătura prin Biserică a generațiilor din toate timpurile. Biserica este centrul unei comunități, este locul de întâlnire și păstrare a valorilor tradiționale care ne definesc ca neam, și, totodată, legătura omului cu Dumnezeu.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2019 să fie declarat ca an omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, astfel la nivel de patriarhie a fost demarat Concursul Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu, prin acest concurs dorindu-se redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de satul românesc, de-a lungul timpului.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here