Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” va da în curând startul unei noi sesiuni de cursuri pentru seniori. Astfel, începând de săptămâna viitoare, vârstnicii gorjeni vor avea din nou ocazia de a învăţa să desluşească tainele calculatorului.
Seniorii gorjeni sunt aşteptaţi din nou la şcoală. Este vorba de o nouă sesiune de cursuri de utilizare a computerului organizate de Biblioteca Judeţeană „Chirstian Tell”, cursuri ce urmează să înceapă săptămâna viitoare. Prima serie de cursuri de iniţiere în utilizarea computerului destinate seniorilor a început pe 7 februarie 2011 şi s-a bucurat de un real succes în rândul vârstnicilor gorjeni. Cei care participă la aceste cursuri, au posibilitatea de a căpăta minime competenţe digitale, vor deprinde noţiuni fundamentale de procesare text, de navigare pe internet, de folosire a poştei electronice sau a mijloacelor de comunicare de tip yahoo messenger. Cursurile au o durată de patru zile şi se desfăşoară la sediul Bibliotecii între orele 9-12 de luni până joi. Potrivit conducerii Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, la aceste cursuri s-au înscris deja aproape 20 de persoane dar doritorii sunt aşteptaţi în continuare, aceştia putând să se înscrie la aceste cursuri inclusiv după începerea lor: “Cea de-a doua sesiune de cursuri pentru seniori se va deschide pe 10 octombrie. Până în acest moment s-au format deja trei grupe, ceea ce înseamnă că s-au înscris cam 18 persoane dar înscrierile se pot face şi după începerea cursurilor. Acestea de desfăşoară de luni până joi, între orele 09:00 – 12:00”, a declarat Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”.
Tainele calculatorului, dezvăluite seniorilor
Cursurile de utilizare a computerului destinate seniorilor au fost organizate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor serviciilor bibliotecii, care doresc să desluşească tainele calculatorului şi a tehnicilor de comunicare moderne. Cei care sunt interesaţi se pot înscrie la sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” Gorj. Pentru înscriere este nevoie de permisul de acces la bibliotecă. Cei care nu au permis îşi pot face unul la înscriere.
R.L.