Semaforizare la buton pentru mai multe zone din Târgu-Jiu

72

În şedinţa ordinară de îndată de Consiliu Local de săptămâna trecută, aleşii târgujieni au votat un proiect de hotărâre care se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţii “Sistem de semaforizare Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, municipiul Târgu-Jiu, etapa II – prioritizare mijloace de transport public în trafic”.

Proiectul are în vedere ca autovehiculele destinate pentru transport public să poată primi undă verde la trecerea prin intersecţii. În acelaşi timp, autobuzele Transloc pot fi coordonate în timp real, astfel încât să se respecte itinerariul planificat şi reducerea întârzierilor. Valoarea investiţiei se ridică la suma totală de 564.218,85 lei cu TVA şi cuprinde: intersecţia drumului de rocadă DN 66 cu DJ 664 – montarea a trei stâlpi de susţinere a semafoarelor, un semafor pentru vehicule, două semafoare de tip galben intermitent, opt dispozitive acustice şi un automat de dirijare a circulaţiei; intersecţia Bulevardului Ecaterina Teodoroiu – Şcoala Generală Nr. 2 – montarea unui automat de dirijare a circulaţiei; intersecţia Bulevardului Ecaterina Teodoroiu cu Strada Garofiţei – montarea unui automat de dirijare a circulaţiei; intersecţia Bulevardului Ecaterina Teodoroiu cu Strada Traian – montarea a 10 stâlpi de susţinere a semafoarelor, a şase semafoare pentru vehicule, patru semafoare tip galben intermitent, şase semafoare pentru pietoni, şase dispozitive acustice şi un automat de dirijare a circulaţiei. Din momentul debutului lucrărilor, acestea sunt programate să fie finalizate într-un termen de 12 luni. Obiectivul se găseşte în Programul de investiţii la capitolul 84.02, poziţia C. III 13.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here