Şefii PSD Gorj cer demisia managerului CEO

525

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat Gorj a transmis, ieri, un punct de vedere al filialei judeţene cu privire la situaţia dramatică în care se află Complexul Energetic Oltenia. Şefii PSD Gorj au cerut public demisia managerului Laurenţiu Ciobotărică.

Conducerea PSD Gorj consideră că planul de restructurare al CEO şi măsurile cuprinse în acesta reprezintă adevărate acte criminale pentru judeţul Gorj. “Noi, PSD Gorj, cerem demisia lui Laurenţiu Ciobotărică, managerul CEO. Măsurile luate de acesta le catalogăm ca fiind adevărate acte criminale pentru judeţul Gorj. S-a încercat mutarea sediului CEO la Bucureşti, s-au întrerupt unele contracte pe care CEO le-a avut cu Minprest şi 500 de oameni au fost nevoiţi să plece acasă, acum înţelegem că există un program de restructurare gândit de directoratul CEO prin care se doreşte închiderea a șase cariere: Peşteana Sud, Husnicioara, Lupoaia, Gârla, Rovinari Est şi Peşteana Nord. Acest proiect al conducerii CEO mai prevede şi restructurarea a 5.000 de locuri de muncă”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Borduşanu.
Social democraţii cred că odată cu închiderea a şase cariere miniere din judeţ, vor avea de suferit şi bugetele locale ale primăriilor, stopându-se astfel investiţiile şi crescând numărul cazurilor sociale. “Va fi un impact social. 5.000 de oameni vor pleca acasă, oameni care au familii, copii, care aveau un venit. O parte din aceşti oameni şi-au pierdut şi terenurile pentru că în momentul în care au fost angajaţi la CEO şi-au dat pământul. Nu vor mai avea nicio sursă de venit, nu vor mai putea face nici agricultură. Îl întrebăm pe domnul Laurenţiu Ciobotărică din ce vor trăi?! Pe lângă acest impact, bugetele primăriilor pe raza cărora există aceste cariere vor fi afectate, şi mă refer aici la Primăria Fărcăşeşti, Urdari, Cătunele, Bîlteni, Motru şi Rovinari. Acestea vor rămâne fără surse de finanţare. Banii care erau viraţi în aceste bugete nu vor mai ajunge în bugetele locale, nu vor mai fi bani de investiţii, de salarii. Noi, PSD Gorj, nu ne dorim ca aceste primării să ajungă exact ca în cazul Primăriei Aninoasa de la Hunedoara care a fost prima primărie din ţară care a cerut insolvenţa. Pe lângă faptul că nu vor mai exista investiţii, aceşti oameni vor deveni cu toţii cazuri sociale. Sunt 5.000, la care adăugăm familiile lor. Nu vor mai avea cu ce să-şi mai plătească taxele locale, dările la stat. Pe lângă asta, vor fi afectaţi şi micii agenţi economici pentru că nu va mai exista putere de cumpărare. Aşadar, impactul este unul destul de mare, negativ. Sunt adevărate acte criminale pentru judeţul Gorj. Rugăm directoratul să se mai gândească înainte de a lua decizia să închidă aceste cariere, iar din punctul nostru de vedere, Ciobotărică nu are ce căuta în vârful celei mari entităţi economice din România”, a mai spus reprezentanta PSD Gorj.
Şi anul trecut, la 1 iunie, Complexul Energetic Oltenia a trimis acasă peste 2.000 de angajaţi.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here