Șefa Judecătoriei Târgu-Cărbunești, reclamată la CSM pentru lipsă de obiectivitate și imparțialitate în soluționarea unui dosar penal!

2769

Soția unui polițist, un primar și un viceprimar, protejați de Merișescu

Un cetățean din Țicleni s-a adresat la finalul lunii trecute Consiliului Superior al Magistraturii, după ce judecătorul Mihaela Merișescu, președintele Judecătoriei Târgu-Cărbunești, a dat o sentință negativă pe un dosar penal instrumentat cu NUP de unitatea de parchet din localitate. Mai precis, dosarul nr.54/2014 a fost plimbat între Parchet și Judecătoria Târgu-Cărbunești de cel puțin cinci ori, acesta având la bază propunerile repetate de neîncepere a urmăririi penale pentru fostul primar de Țicleni, Constantin Mazilu, în prezent șef în Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, fostul viceprimar al aceluiași oraș, Constantin Țârcă, pentru două funcționare din cadrul instituției, nevasta unui polițist. Într-un cuvânt este reclamată pentru abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată toată Comisia Locală de Fond Funciar al Primăriei Țicleni din perioada 2009-2014.

Cornel Turbatu, în vârstă de 42 de ani, din Țicleni, șofer de profesie, a cumpărat în anul 1994 o parcelă de teren în localitate, mai precis în punctul Băi Stejăret, în suprafață de 1757 mp. Terenul a fost achiziționat de la o femeie din Bărbătești, fără titlu de proprietate, proprietara deținând însă o cerere de reconstituire a acestui drept încă din 1991, anterior terenul fiind colectivizat.
În 2009 când noul proprietar, Cornel Turbatu, se adresează Primăriei Țicleni pentru obținerea titlului de proprietate află că fosta proprietară nu ar fi avut cerere depusă în această localitate, ci la Primăria Bărbătești. Atunci omul află cu stupoare că terenul cumpărat de el în 1994 îl are proprietar și pe fostul viceprimar al localității Țicleni, Constantin Țârcă, care primise deja titlu de proprietate asupra terenului în cauză încă din 2002. Proprietarul află că Țârcă își obținuse titlul pe când lucra în Primăria Țicleni, acesta reușind să determine Comisa Locală de Fond Funciar să-i dea titlu pe terenul în cauză fără să depună nimic concludent la dosar. Mai mult, comisia condusă de primarul Mazilu îl pune în posesie pe viceprimar pe parcela 32, deținută și de Cornel Turbatu, deși nu are cerere de obținere a terenului în cauză. Din comisie face parte nu doar primarul, ci și nevasta polițistului Ion Băiatu, agent în Țicleni, adică Camelia Băiatu, dar și alte funcționare care lucrează și în prezent în primărie. Turbatu se adresează apoi instanței de judecată, mai precis Judecătoriei Târgu-Cărbunești cerând anu-larea titlului de proprietate emis în 2002 pe numele familiei Țârcă.
Deținătorul titlului susține la instanță că de fapt el are titlu pe o altă tarla decât a celei reclamate de Turbatu, adică pe tarlaua 22. Turbatu pierde pe fond și dosarul se mută în recurs la Tribunalul Gorj și este câștigat de acesta.
La o lună după proces, Țârcă face contestație în anulare și câștigă procesul, mai exact rămâne cu titlul în picioare.

Țârcă cultivă porumb
În 2014, după ce vede că Țârcă muncește terenul cumpărat de el, Turbatu se adresează cu o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești solicitând tragerea la răspundere a Comisiei Locale Țicleni care îl pusese în 2002 în posesie pe Țârcă Constantin.
Dosarul este anchetat de polițiști din Țicleni care decid de mai multe ori clasarea cauzei, lucru însușit tot de atâtea ori de procurorul de caz și de prim-procuror, toți stabilind timp de cinci ani că plângerea cetățeanului trebuie clasată. La fiecare clasare, Turbatu a făcut contestație la Judecătoria Târgu-Cărbunești. Tot de atâtea ori, dosarul revenea la Parchet cu propunere de începerea urmăririi penale pentru cei indicați vinovați de reclamant, adică fostul primar, fostul vice și toată comisia de fond funciar.
Pentru prima dată, o instanță a Judecătoriei Târgu-Cărbunești decide în septembrie, judecător fiind Merișescu Mihaela, că dosarul trebuie să rămână închis pentru totdeauna, asta după ce timp de 5 ani este plimbat de la Parchet la Judecătorie și retur.
Șocant este că odată, același magistrat a decis ca același dosar să revină la Parchet pentru începerea urmăririi penale, motivând că ancheta penală are lacune, nefiind făcută cum trebuie. Reclamantul decide astfel, o lună mai târziu, să o reclame pe judecătoare la CSM pe motiv că s-a pronunțat neobiectiv, luând în considerare la fel ca anchetatorii un titlu de proprietate din 2018 și procesul verbal care a stat la baza eliberării titlului din 2012, nu există în realitate, lucru confirmat de OCPI.
,,Am considerat că judecătoarea Merișescu se face vinovată de încălcarea îndatoririlor de serviciu și săvârșirea de fapte care afectează prestigiul justiției. Am constatat, de asemenea, lipsa de obiectivitate și imparțialitate a judecătoarei în modalitatea de administrare și interpretare a probelor în dosar, dar și faptul că nu își motivează soluția de respingere a dosarului pe criteriile formulate de mine. Am cerut CSM să ia măsurile legale pentru înlăturarea deficiențelor pe care le-am constatat și tragerea la răspundere a magistratului dacă se face vinovat de faptele incriminate. Nu mi se pare normal ca același judecător să dea în același dosar când o soluție pozitivă, când una negativă. Sper ca astfel să repun dosarul pe rol, și astfel urmărirea penală a celor incriminați de mine să fie reluată”, a precizat Cornel Turbatu. În ceea ce îl privește pe fostul viceprimar de Țicleni, de la PSD, acesta își vede liniștit de pensie lucrând un teren cumpărat și de Cornel Turbatu.
În 2002, acesta a închis abuziv strada Stejarului, după ce primăria din Țicleni l-a pus în posesie și pe o bucată din artera în cauză.
ANAMARIA STOICA

2 COMENTARII

  1. Secția Comercială de la Tribunalul Gorj , este căpușata de corupție , sa le dam numele Lupulescu P; Talvescu ; Puianu ; Eftenoiu … aceste somitati n-au habar ce înseamnă cercetare judecătorească și respectarea legii . Bine ca PSD dispare , scapă cei care le-au învățat sa judece strâmb și pică ei ! Sa le ajute Dumnezeu !

  2. Din păcate, justiția gorjeană este victima intereselor unor netrebnici; cu excepții desigur! Trebuie legiferată răspunderea magistraților și înlocuirea celor de la CSM, acolo unde sunt spălați, iar nu sancționață abuzatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here