Șef nou la Postul de Poliție Văgiulești! La Slivilești, niciun candidat

2174

Concursul organizat, vineri, la sediul IPJ Gorj, pentru șefia Postului de Poliție Comunală Văgiulești, a fost câștigat de unicul candidat, agentul Răzvan Radac. Acesta a obținut nota 9. Examenul cu recrutare din sursă internă a constat într-un interviu structurat pe subiecte profesionale.,,Interviul pe subiecte profesionale are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor, atitudinilor şi motivaţiilor relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor postului, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.Aprecierea interviului se face cu note de la 1 la 10, fiind declarat „admis” candidatul notat cu cel puţin 7.00. Testarea psihologică a candidatului s-a desfăşurat la Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, din Bucureşti. În această lună, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs pentru nouă funcții de șef de post în comunele: Săulești, Văgiulești, Slivilești, Ciuperceni, Logrești, Stoina, Berlești, Albeni și Aninoasa. La Slivilești, examenul nu a mai avut loc, vineri, întrucât nu s-a înscris niciun candidat.
L.F.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here